LOADING

Scrie...

Anghinarea elimină substanţele toxice din ficat şi rinichi

Share

Originară din sudul Spaniei, anghinarea (Cynara scolymus) a fost introdusă în terapeutică încă din secolul al XVI-lea, însă abia în anul 1931 s-a stabilit acţiunea coleretică a acestei plante, iar mai târziu studiile făcute au confirmat că aceste proprietăţi se datorează cinarinei şi polifenolilor

Planta creşte în flora spontană, are frunze mari, lungi până la 1,20 m, păroase.

În scopuri terapeutice, de la anghinare se folosesc doar frunzele şi rădăcinile, care conţin cinarină, polifenoli, flavone, un principiu amar, inulină, săruri de potasiu şi magneziu. Recoltarea se face de la începutul înfloririi (iulie) până toamna târziu, înainte de apariţia primelor geruri (noiembrie). Uscarea se face la umbră, în încăperi bine aerisite.

Datorită conţinutului bogat în principii amare, acid lactic, vitamine, săruri minerale şi tanin, anghinarea are proprietăţi antibiotice şi antitoxice. Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului. În paralel cu acest efect, ceaiul de anghinare are şi însuşirea de a diminua zahărul din sânge, dând bune rezultate în unele forme de diabet. Acţiunea antidiabetică s-ar datora unei oxidaze. Ca diuretic, ceaiul de anghinare se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece măreşte volumul de urină şi favorizează, în acelaşi timp, eliminarea ureei şi a substanţelor toxice ce se formează la nivelul ficatului şi rinichilor. Datorită eliminării de toxine, se observă efecte favorabile în tratamentul urticariilor şi a diferitelor forme de prurit (mâncărime). Bune rezultate dă ceaiul de anghinare şi în bolile tubului digestiv manifestate prin constipaţie, vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, colite, hemoroizi şi lipsa poftei de mâncare. Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii, care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală. Cercetările mai noi atribuie anghinarei proprietăţi antimicrobiene.

Pentru prepararea ceaiului de anghinare, se pune într-un vas o lingură de frunze mărunţite, care se opăresc în 500 g apă clocotită. După răcire, se strecoară lichidul şi se îndulceşte cu miere de albine. O parte din ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, după care bolnavul va sta culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul cantităţii de ceai se va bea în cursul zilei, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Este bine ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începând cu doze mici, în primele zile, care apoi să crească treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o lună pauză, după care se va relua.

Tag:

Din aceeași categorie

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *