Roșcații sunt mai puțin sensibili la durere!

Cercetătorii europeni au descoperit că persoanele cu păr roșcat sunt mai puțin sensibile la durere – îndeosebi la cea provocată de arsuri. O echipă de cercetători de la Universitatea din Aalborg (Danemarca) a testat rezistența la durere a oamenilor, în funcție de culoarea pielii și a părului. S-a injectat participanților ingredientul activ prezent în ardeiul…

Mare atenție la suplimentele cu vitamine!

Suplimentele cu vitamine ar putea fi inutile pentru majoritatea oamenilor, iar unele dintre acestea pot implica riscuri mortale pentru femeile în vârstă, potrivit unui studiu apărut în Archives of Internal Medecine, o publicație a Asociației medicale americane. Suplimentele cu fier se numără printre cele care provoacă cea mai mare îngrijorare în rândul cercetătorilor, în schimb…

Remedii eficiente în eliminarea toxinelor

Ienupărul este un depurativ foarte puternic. Favorizează eliminarea toxinelor din organism prin diureză și transpirație. O cură cu ienupăr este indicată mai ales acum, după sărbătorile de iarnă, când organismul are nevoie să elimine toxinele acumulate prin consumul de carne de porc și a altor preparate din carne. Se recomandă administrarea unui decoct diluat (se…