Scrie...

NUTRITIE & DIETE

Condimentele „ard” caloriile din mâncărurile grase

Share

Un recent studiu american, desfăşurat de Universitatea Pennsylvania, arată că adăugarea de condimente în mâncare reduce efectele nefaste ale grăsimilor asupra corpului şi recomandă combaterea grăsimilor din farfurie cu ajutorul condimentelor.

Condimentarea mâncărurilor cu scorţişoară, ardei iute sau piper ar putea ajuta la combaterea efectelor negative ale mâncărurilor bogate în grăsimi, arată studiul publicat în revista Journal of Nutrition.

Potrivit cercetătorilor de la Pennsylvania State University, adăugarea de condimente în mâncărurile foarte grase contribuie la reducerea trigliceridelor cu 30%. Trigliceridele sunt un tip de grăsimi care se depistează în sânge.

În cadrul experimentului, cercetătorii au hrănit 6 persoane supraponderale, sănătoase, având între 30 şi 65 de ani, cu pui cu curry, pâine italienească cu verdeţuri şi biscuiţi cu scorţişoară. Al doilea grup a primit acelaşi fel de mâncare, dar condimentat cu două linguriţe cu rozmarin, oregano, scorţişoară, curcuma, piper, cuişoare, praf de usturoi şi ardei iute. Au fost ales aceste condimente pentru marea lor concentraţie de antioxidanţi.

Cercetătorii au luat sânge participanţilor din 30 în 30 de minute, timp de trei ore, şi au constatat că antioxidanţii prezenţi în condimente au dus la creşterea activităţii sanguine cu 13% şi la scăderea cu 20% a răspunsului la insulină. Ei mai arată că antioxidanţii pot contribui la combaterea efectelor nocive ale bolilor cronice, cum ar fi afecţiunile cardiace, artrita sau diabetul, produse de presiunea oxidantă.

Un alt studiu, realizat de Universitatea Georgia, demonstrase deja cum condimente ca scorţişoara, cuişoarele, oregano şi salvia pot reduce leziunile ţesuturilor şi inflamaţiile produse de nivelul ridicat de zahăr din sânge.

Tag

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *