Alimentaţia sănătoasă este foarte importantă pentru sănătate şi poate preveni foarte multe afecţiuni. Cu toate acestea, există persoane pentru care această dorinţă de a mânca sănătos poate deveni dăunătoare.
Ortorexia nervoasă este o tulburare de alimentaţie caracterizată de preocuparea extremă şi obsesivă pentru consumul de alimente sănătoase; persoana afectată evită alimente cum ar fi carnea roşie, produsele lactate, precum şi pe cele care conţin conservanţi, pesticide şi coloranţi, chiar dacă multe dintre substanţele conţinute de acestea sunt esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.
Astfel, aceste persoane pot petrece ore bune la cumpărături pentru a analiza etichetele şi ambalajele, fiind dispuse să plătească preţuri exorbitante pentru produsele selectate.
Atunci când selectează foarte restrictiv alimentele consumate, aceste persoane îşi restrâng foarte mult meniul, existând posibilitatea de apariţie a deficienţelor nutriţionale.
Fiind obsedate de originea produselor alimentare, a hranei consumate în locuri publice, sau chiar în vizite la prieteni şi rude, aceşti indivizi ajung chiar să-i critice pe cei care nu au aceleaşi obiceiuri alimentare ca şi ei.
Astfel de persoane ajung să-şi petreacă majoritatea timpului planificându-şi mesele, iar atunci când principiile lor alimentare sunt încălcate sunt capabili să-şi provoace singuri vărsături sau chiar să adopte diete mai stricte pentru a compensa „comportamentul rău”.
Astfel, pe termen lung, poate apărea depresia sau tulburări obsesiv-compulsive.
Specialiştii, inclusiv dr. Steven Bratman, cel care a descris prima dată şi a dat numele acestei afecţiuni, consideră că ceea ce diferenţiază preocuparea pentru alimentaţia sănătoasă de ortorexie este limitarea şi obsesia pentru selecţia alimentelor.
Ortorexicii devin incapabili să-şi mai desfăşoare activităţile de zi cu zi, se izolează şi adesea devin intoleranţi faţă de modul în care se alimentează oamenii cu care interacţionează.
Tratamentul ortorexiei nervoase trebuie să fie realizat de către o echipă multidisciplinară formată din psihologi, psihiatri şi nutriţionişti.
Articol scris de Adina RUSU, nutriționist-dietetician