Pentru a prepara acest tratament aveţi nevoie de următoarele ingrediente: o linguriţă de unt de shea, o linguriţă de ulei de shea, o linguriţă de ulei de jojoba, o linguriţă de ulei de ricin şi o linguriţă de ulei de migdale dulci.
Amestecaţi ingredientele la bain marin. Umeziţi părul cu apă şi apoi aplicaţi uniform compusul.
Acoperiţi cu o folie transparentă şi lăsaţi să acţioneze cel puţin o oră. În final, spălaţi părul cu un şampon blând.
Dacă doriţi un efect şi mai puternic, clătiţi părul cu o linguriţă de suc de lămâie diluată într-un pahar cu apă rece.