După o dietă, după sarcină sau pur şi simplu odată cu înaintarea în vârstă, pielea îşi pierde compacteţea, fermitatea şi elasticitatea, acoperindu-se de vergeturi.
Aceste imperfecţiuni ale pielii nu ţin cont de vârstă, creându-le neplăceri femeilor încă din tinereţe.
Mai mult, dacă nu sunt tratate la scurt timp după ce apar, vergeturile devin foarte greu sau chiar imposibil de îndepărtat.
Aşadar, dacă vă confruntaţi deja cu această problemă, nu mai staţi pe gânduri şi luaţi toate măsurile necesare pentru a avea o piele perfectă!
Remediile naturiste se pot dovedi extrem de utile pentru piele, extrem de eficient în acest caz fiind masajul cu un unguent super-elasticizant.
Pentru a prepara acest unguent aveţi nevoie de 10 ml de ulei de migdale dulci, 10 ml de ulei de jojoba, 5 ml de ulei de rosa mosqueta, 5 ml de ulei de măsline extravirgin, conţinutul a două capsule de vitamina E, 4 picături de ulei esenţial de geranium, 3 picături de ulei esenţial de santal şi 3 picături de ulei esenţial de portocal.
Amestecaţi ingredientele până obţineţi o soluţie omogenă. Aplicaţi o picătură din acest amestec pe pielea umedă (după baie sau duş) şi masaţi până la absorbţie.
Şi, nu uitaţi că, pentru a arăta perfect, pielea are nevoie de hidratare şi de numeroşi nutrienţi pe care doar o alimentaţie echilibrată îi poate oferi.
Citește și Dieta italiană – scădeți în greutate în mod natural