Scrie...

NUTRITIE & DIETE

Atenţie ce puneţi în pacheţelul pentru şcoală sau serviciu

Share

Cele mai multe dintre alimentele din pacheţelul de mâncare adus de acasă devin până la ora prânzului calde, fiind păstrate la temperaturi considerate nesigure şi prezentând riscuri serioase pentru sănătate.

Cei mai mulţi dintre părinţi consideră că au grijă de copiii lor trimiţându-i la şcoală în fiecare zi cu un pachet de mâncare pentru masa de prânz. Mulţi dintre părinţi îşi pregătesc un astfel de pacheţel şi pentru ei înşişi, pentru prânzul pe care îl vor servi la locurile lor de muncă.

Este însă un astfel de pacheţel o alternativă sănătoasă până ajungeţi să îl mâncaţi?

Oamenii de ştiinţă care au analizat peste 700 de astfel de pacheţele aduse de acasă au descoperit că cele mai multe dintre acestea s-au încălzit atât de mult până la ora prânzului încât au devenit reale pericole pentru sănătatea persoanelor care urmau să le mănânce.

În cadrul primului studiu de acest fel, cercetătorii au inspectat nouă stabilimente preşcolare, în trei ocazii, măsurând temperaturile a sute de sandviciuri, iaurturi şi alte alimente perisabile. Ei au fost şocaţi să constate ca 97% dintre alimentele cu carne, 99% dintre produsele lactate şi 99% dintre legume erau păstrate la temperaturi considerate nesigure.

Deşi aproape jumătate dintre aceste pacheţele cu alimente conţineau câte o pungă cu gheaţă şi 12% erau păstrate în frigidere, din cele 1.361 de alimente testate, doar 22% se aflau la temperaturi considerate sigure.

Studiul, publicat în revista medicală americană Pediatrics, este primul de acest gen care a verificat starea pacheţelelor alimentare şcolare, cu o oră şi jumătate înainte de ora prânzului.

Bacterii periculoase care pot cauza toxiinfecţii alimentare, precum E.coli, salmonela şi stafilococul auriu se înmulţesc foarte uşor la temperaturi cuprinse în intervalul 4-60 grade Celsius.

Alimentele păstrate în acest interval de temperatură timp de cel puţin două ore trebuie să fie aruncate, afirmă specialiştii de la Centres for Disease Control and Prevention (CDC) din Statele Unite.

Temperatura medie la care au fost păstrate alimentele perisabile studiate a fost de 18 grade Celsius, o valoare care se situează în ceea ce specialiştii denumesc „zona de pericol”.

Riscul de îmbolnăvire pentru copii este deosebit de mare. Potrivit acestui studiu, copiii în vârstă de până la patru ani suferă de aproape cinci ori mai mult decât adulţii din cauza infecţiilor bacteriene cauzate de alimente.

Problema este cu atât mai complexă cu cât adeseori este aproape imposibil să se identifice cu exactitate alimentul specific care a cauzat toxiinfecţia alimentară.

În orice caz, descoperirea cercetătorilor americani ar trebui să-i facă pe părinţi să regândescă modul în care pregătesc pacheţelele cu mâncare pentru copiii lor.

În mod şi mai îngrijorător, cercetătorii din Texas au descoperit puţine dovezi ale faptului că părinţii sau institutorii ar lua o serie de măsuri de precauţie de bază – de exemplu să se asigure că pacheţelele cu mâncare sunt puse în frigider imediat după ce copiii ajung la şcoală.

Printre recomandările formulate de cercetătorii din Texas se numără următoarele:

* evitaţi să folosiţi maioneza, deoarece este un preparat care se alterează foarte repede;

* nu congelaţi alimente în genţi izolate termic, deoarece aceste genţi le împiedică să se răcească;

* congelaţi sucurile şi apa, deoarece aceste lichide păstrează alimentele reci şi proaspete.

Tag

S-ar putea să-ți placă și...

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *