Scrie...

NUTRITIE & DIETE

Ce vom mânca în viitor?

Share

Din cauza creșterii prețului cărnii, oamenii vor fi nevoiți să-și schimbe regimul alimentar în următorii 20 de ani.

Condamnată la dispariția din farfurii, carnea, importantă sursă de proteine, al carei preț riscă să se dubleze în cinci-șapte ani, ar putea fi înlocuită de carnea de sinteză și de insecte.

Soluția „win-win” – insectele, consumate deja pe scară largă în Asia și Africa – are același aport nutrițional ca și carnea – sunt o mare sursă de proteine. În plus, creșterea insectelor costă mai puțin: consumă mai puțină apă decât mamiferele, iar amprenta lor carbon este nulă. În plus, există cam 400 de specii comestibile pentru om, ceea ce permite o alimentație „variată”.

Insectele ar putea face parte din compoziția hamburgerilor sau cârnaților. Guvernul olandez a investit deja un milion de euro în cercetarea asupra regimurilor pe bază de insecte și pregătește o lege despre creșterea lor. Oamenii de știință olandezi au produs cu succes carne in vitro. Ideea cărnii in vitro le aparține specialiștilor de la NASA, pentru hrana astronauților în spațiu.

Un studiu recent realizat de Universitatea Oxford arată că, prin crearea cărnii de sinteză, s-ar reduce semnificativ cantitatea de gaze cu efect de seră. Mark Post, cercetător olandez, speră ca acea carne produsă în laborator să fie identică din toate punctele de vedere cu carnea clasică. Comunitatea științifică se preocupă în prezent de aspectul pe care îl va avea carnea viitorului.

Tot mass-media britanică afirmă că în farfurii s-ar putea găsi în viitorul apropiat și alimente „îmbogățite sonic”.

Un alt studiu realizat la Oxford arată că unele sunete pot influența gustul alimentelor, făcându-le mai dulci sau mai amare. „The Fat Duck”, celebru restaurant din Anglia, aplică deja această proprietate: bucătarul servește o farfurie cu raci cu un iPod care difuzează zgomote ale mării. Clienții spun că alimentele le par astfel mai proaspete.

Firmele agro-alimentare se gândesc deja la ambalaje care să produca diferite sunete sau pe care să fie trecute piesele recomandate să fie ascultate în timpul consumului.

 

Tag

S-ar putea să-ți placă și...

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *