Pentru multe femei, căldura reprezintă o adevărată tortură din cauza efectelor pe care le are asupra circulației periferice a sângelui.
Cu ajutorul remediilor naturiste puteți diminua simțitor aceste efecte, rezultatele fiind mult mai evidente în cazul în care asociați puterea leacurilor tradiționale cu tratamentele medicamentoase clasice.
Alifia de castane contra varicelor – castanele curățate de coajă se fierb întregi, până se înmoaie.
Se scot, se scurg de apă și se sfărâmă prin mașina de carne, transformându-se într-o pastă fină.
Pasta se va pune apoi la uscat la soare, după care se mai dă o data prin mașina de carne.
Se va transforma apoi în praf care se va cerne și se va amesteca în părți egale cu ulei de floarea-soarelui.
Se mai adaugă și ceară de albine (cât jumătate din cantitatea de castane). Se pune pe baia de abur, amestecând continuu până se topește ceara, apoi se lasă la răcit.
Cu alifia obținută se vor unge în strat subțire gambele și, dacă există, zonele cu varice de două ori pe zi.
Nucile verzi se taie mărunt până încă nu s-a format coaja tare, se pun într-o sticlă până la jumătate, apoi se va umple sticla cu ulei de floarea-soarelui.
Se lasă la soare pentru 4 săptămâni, apoi cu uleiul obținut se masează picioarele.
Sucul de urzici este indicat întrucât îmbunătățește circulația. Beți câte 20 ml de 3 ori pe zi, în cure de mai lungă durată.
Faceți zilnic un masaj local la picioare (mai ales după ce ieșiți din baie) folosind apă cu un pic de suc de lămâie. Masajul se va face foarte ușor, dinspre extremități în sus.
Se mai pot aplica de asemenea cataplasme reci cu argilă înmuiată cu ceaiuri din castane. În cazul în care aveți colesterolul mărit, va trebui neapărat să luptați pentru a-l reduce.
Amestecați 500 ml suc de ceapă roșie cu 250 ml miere de albine. Luați câte 50 g înainte sau după mesele principale, de 3 ori pe zi.
Leacul este recomandat pentru compensarea și dispariția varicelor fiindcă acționează favorabil asupra circulației periferice venoase.
Este util și în alte probleme de circulație, în congestie cerebrală și ateroscleroză.
Și alimentația poate fi un sprijin important întrucât vitamina C din alimente este extrem de importantă pentru întărirea pereților vaselor de sânge.
Consumați așadar pătrunjel, ardei grași, cătină și cât mai multe fructe.
Citește și Cine înșală mai mult: femeile sau bărbații?