Bolile cardiovasculare sunt dusmanul numarul unu pentru universul feminin. Dar nu toata lumea stie acest lucru!
Fascinatia exercitata de inima femeilor a fost dintotdeauna mare. Din timpuri stravechi scriitorii si poetii au scris si au povestit, demonstrand cat este de generoasa, cat de mult poate iubi si cat de rezistenta este in fata durerilor si a dezamagirilor. Dar, in acelasi timp, inima femeilor este foarte delicata si vulnerabila!
Poate ca, nu toata lumea stie ca bolile cardiovasculare sunt ucigasul numarul 1 pentru femeile din lumea intreaga. Mai distrugator decat cancerul sau orice alta maladie! Probabil ca va intrebati cum de este posibil acest lucru, intrucat bolile cardiace si in general cardiovasculare, continua sa fie considerate o problema si un risc pentru barbati.
Un raspuns ar putea fi cautat in importantele schimbari sociale aparute in ultimele decenii, care au scos mereu femeia in prima linie, la munca si in societate, activa mai mult ca niciodata, in cariera si in viata privata, cu stiluri noi de viata, cu factori majori de stres: toate acestea au crescut expunerea la riscul maladiilor cardiovasculare. Dar femeia nu stie acest lucru. In cele mai multe cazuri nu se cunosc simptomele, nu se stiu factorii de risc si nu se efectueaza controale periodice ale sanatatii.
E important sa cunoasteti „valorile” propriului corp.
Factori de risc
Pentru a pune la punct o preventie eficienta trebuie sa deveniti constienta de proprii factori de risc. in timp ce o parte dintre acestia, cum ar fi varsta, sexul, predispozitia genetica, nu pot fi controlati, altii pot fi modificati intervenind asupra obiceiurile zilnice sau respectand cu atentie recomandarile medicului: de la hipercolesterolemie la obezitate, la fumat si la lipsa activitatii fizice.
Nu trebuie uitati sau subevaluati factorii psihologici cum ar fi stresul sau insatisfactiile de la serviciu sau din familie. Sau factorii de risc precum diabetul si hipertensiunea arteriala.
Pentru a putea actiona este necesar sa incepeti sa descoperiti „valorile” proprii.
Analizele care trebuie facute
Cu ajutorul medicului se pot stabili analizele ce trebuie facute pentru a cunoaste valorile sangelui (colesterol, glicemie, etc.), presiunea si sanatatea vaselor de sange si a inimii. Aceste valori trebuie controlate si mentinute cu o alimentatie corecta, sport si, daca trebuie, medicamente.
Simptomele
Daca durerea in piept care iradiaza in spate si in bratul stang reprezinta semnul clasic la care trebuie sa fie atenti barbatii, la femei nu se intampla intotdeuna astfel.
Este vorba uneori de semnale cum ar fi ameteala, dificultati la respirat, oboseala, durere de spate si in ambele brate, dar si in piept sau stomac.
Aceste simptome pot sa apara impreuna sau separat, pot fi mai mult sau mai putin clare si pot fi insotite de alte semne.
Este o lista mare de simptome care pot avea la baza cauze diferite. in cele mai multe cazuri femeile ajung la medic foarte tarziu.
10 sfaturi care pot salva inima
Iata cateva sfaturi care va pot ajuta atat la prevenirea aparitiei bolilor cardiovasculare, cat si la ameliorarea aspectului exterior.
1.Activitatea fizica
Zilnic, cel putin jumatate de ora de activitate fizica va poate ameliora circulatia sanguina, creste aportul de oxigen in toate organele, favorizand si eliminarea toxinelor.
2. Nu uitati sa beti apa
Beti cel putin 6-8 pahare de apa zilnic pentru a mentine proportia necesara de apa din tesuturi, evitand imbatranirea pielii.
3. Mancati fructe si legume proaspete
Sunt bogate in vitamine, saruri minerale si fibre fundamentale pentru organism. imbogatiti-va alimentatia cu cereale intergale, carne slaba, peste si legume.
4. Mentineti scazut colesterolul
Atentie deoarece grasimile nu sunt intotdeauna vizibile in alimentele pe care le consumati. Sunt alimente, precum carnea, tocaturile, branzeturile, care sunt grase chiar daca nu par. Consumati in special ulei de masline!
5. Reduceti aportul zilnic de sare
Reducand consumul de sare, scade presiunea arteriala.
6. Daca fumati, lasati-va!
Daca puteti, faceti acest lucru singura, daca nu, cereti ajutorul! Acest lucru va va ajuta inima, plamanii si pielea.
7. Mentineti-va greutatea in limite normale
Daca sunteti supraponderala, incepeti sa fiti atenta la ce mancati, renuntati la dulciuri si faceti sport. Veti reduce astfel riscul de boli de inima, ictus si diabet.
8. Reintrati in rand!
Daca a trecut mult timp de cand n-ati mai facut sport sau daca aveti o alimentatie incorecta este cazul sa reveniti la normal! Va veti aminti cat de util este sportul si cat de benefica este o dieta!
9. Controlati-va progresele
Controlati rezultatele eforturilor depuse (greutate, activitate fizica reguleta, etc.) si premiati-va de fiecare data cand meritati!
10. Invatati sa va cunoasteti „valorile”
Presiunea sanguina, colesterolul, glicemia: descoperiti care sunt valorile dumneavoasta si tineti-le sub control!