Sfaturi pentru un ten de invidiat

De multe ori, femeile încearcă să-și acopere imperfecțiunile tenului prin machiaj, exagerând și dând senzația de superficialitate. Pentru întreținerea tenului nu sunt necesare decât câteva măsuri simple, care vor duce la evitarea excesului de fard ce poate avea influențe negative asupra pielii, accelerând chiar apariția ridurilor. Beți foarte multă apă! Cel puțin 2 litri pe…

Biorevitalizarea, calea spre un ten mereu tânăr!

Odată cu trecerea timpului, graniţa dintre medicină şi cosmetică s-a diminuat tot mai mult, ajungându-se la o adevărată întrepătrundere a acestor două domenii. Preparatele cosmetice hrănesc pielea cu substanţe active din ce în ce mai complexe, create şi adaptate diferitelor tipuri de piele. Indiferent de tipul de acţiune, scopul este acelaşi: dobândirea unui ten proaspăt…

Tratamente pentru un ten fără pete

Razele soarelui sunt pentru piele pe cât de benefice, pe atât de dăunătoare, având drept consecinţe, printre altele, apariţia pistruilor, a cloasmei sau a melasmei. Culoarea pielii depinde de starea tuturor straturilor componente, de cantitatea de melanină (pigmentul care îi dă culoarea tegumentului) secretată, de grosimea epidermului, dar şi de rasă şi de climat. Pigmentarea…