Cum se administrează remediile din plante

Ca şi medicamentele, ceaiurile şi plantele medicinale trebuie utilizate la anumite ore şi în anumite condiţii. Tonicele se iau cu 30 de minute înainte de mese, gastricele – după mese, vermifugele – dimineaţa, pe stomacul gol, sedativele şi calmantele tulburărilor cardiace se iau, obligatoriu, câte 2 căni de ceai pe zi, una în timpul zilei…

Ceaiuri pentru detoxifierea organismului

Factorii nocivi ai mediului, alimentația dezechilibrată, stresul și agitația cotidiană își pun amprenta asupra sănătății noastre. În aceste condiții, organismul asimilează și stochează toxine, care ne fac din ce în ce mai vulnerabili în fața alergiilor, a obezității, a celulitei, a migrenelor, a oboselii, a constipației sau a depresiei. De aceea, este mai mult decât…

Invenţii simple care ne-au schimbat viaţa

Iată unele dintre invenţiile la care nu am putea renunţa: Folia protectoare cu bule de aer – a apărut în anii 1950 ca tapet nereuşit, apoi izolare pentru sere. După câţiva ani, a fost folosită de IBM ca protecţie pentru computerele livrate. Aprecierea oamenilor pentru folia cu bule continuă să crească. Există chiar o pagină…