Femeile administrează mai bine crizele economice

Dacă femeile ar conduce lumea, viața ar fi mai bună – arată un recent studiu psihologic. Rezultatele studiului sunt „fascinante”, arată doctorul Geoff Trickley și echipa sa de la Psychological Consultancy, care au analizat expunerea la risc la peste 2.000 de profesioniști din Marea Britanie și Canada. „Am fost foarte mirați. Există o diferență semnificativă…

Pierderea timpurie a virginității duce la divorț

Un studiu recent realizat de cercetătorii din cadrul Universității din Iowa a arătat că femeile care își încep viața sexuală la o vârstă timpurie sunt mai predispuse la divorț, mai ales dacă prima experiență sexuală s-a produs în urma unor sentimente contradictorii. Conform acestui studiu, 31% dintre femeile care și-au început viața sexuală în adolescență…

Ce vor bărbaţii să audă de la femei?

Obişnuite să fie admirate, apreciate şi lăudate, puţine femei conştientizează faptul că şi bărbaţii au nevoie de complimente. Atenţie însă, complimentul trebuie să fie doar o exagerare uşoară a calităţilor şi nu o minciună! Ei bine, da, doamnelor, bărbaţii acţionează şi au nevoie de complimente ca de un drog! Aveţi nevoie doar de cuvinte pentru…

Cum putem găsi fericirea fără prea mult efort

Numeroase studii au arătat că fericirea poate avea foarte multe beneficii practice. Cum puteți găsi fericirea? Ce reprezintă „fericirea” pentru dumneavoastră? Sunteți fericită cu ceea ce faceți și cu ceea ce sunteți în prezent? Să vedem care sunt componentele fericirii și ce reprezintă ele pentru dumneavoastră. Pentru ce sunteți recunoscătoare? Opriți-vă pentru un moment și…