De ce fac bărbații sex prin somn?

Un număr tot mai mare de bărbați suferă de un sindrom care îi împinge să facă sex în timpul somnului, fără a realiza ce se întâmplă. A doua zi, când află despre „aventurile” lor nocturne, ei susțin că nu își amintesc nimic. Apărută în anii 1990 și adusă în atenția publicului în 2003, odată cu…

Abstinența sexuală – prejudicii sau beneficii?

Renunțarea la viața sexuală aduce dezechilibru și frustrare? Cum se poate trăi fără sex într-o societate în care domnește tirania plăcerii, într-o lume în care sexul este prezent peste tot, de la simpla aluzie până la imagini directe? Oamenii sunt diferiți, astfel că pentru unii abstinența poate însemna lipsa activității sexuale pentru luni sau ani,…

De ce prințesele nu se mărită cu broscoiul…

Un studiu recent realizat în cadrul Universității din California, SUA, a demonstrat că persoanele singure sunt atrase de cele care le seamănă din punct de vedere fizic și care au obiective asemănătoare cu ale lor. De asemenea, studiul a arătat că este foarte puțin probabil să ne alegem un partener cu un background socio-economic foarte…