Un studiu recent realizat în cadrul Universității din California, SUA, a demonstrat că persoanele singure sunt atrase de cele care le seamănă din punct de vedere fizic și care au obiective asemănătoare cu ale lor.
De asemenea, studiul a arătat că este foarte puțin probabil să ne alegem un partener cu un background socio-economic foarte diferit, așa cum se întâmplă în povești. Se pare că, în viața reală, Prințul ar fi părăsit-o pe Cenușăreasa pentru o ducesă adevărată.
Popularitatea este, de asemenea, un indicator important al compatibilității – persoanele foarte sociabile fiind atrase de cele cu foarte mulți prieteni.
Dacă în ceea ce privește normele morale, religia sau dorința de a avea sau nu copii, un cuplu nu poate rezista dacă nu sunt împărtășite aceleași opinii, oamenii pot fi atrași de persoane diferite atunci când văd la acestea calități care lor le lipsesc.
Dar, contrar celor întâmplate în povești, prințesele tind să se mărite cu prinți și nu cu broscoi.
Și chiar dacă se întâmplă deseori ca persoanele opuse să se atragă, ele nu pot forma relații durabile.
Citește și Vitaminele din complexul B. Tot ce trebuie să știm