Anghinarea elimină substanţele toxice din ficat

Originară din sudul Spaniei, anghinarea (Cynara scolymus) a fost introdusă în terapeutică încă din secolul al XVI-lea, însă abia în anul 1931 s-a stabilit acţiunea coleretică a acestei plante, iar mai târziu studiile făcute au confirmat că aceste proprietăţi se datorează cinarinei şi polifenolilor Planta creşte în flora spontană, are frunze mari, lungi până la…

Vitaminele din complexul B. Tot ce trebuie să știm

Îi zicem „complex B”, deoarece s-a constatat că vitaminele singure, atât vitaminele B, cât și celelalte nu au totdeauna efectul urmărit. Ele trebuie potențate prin „însoțirea” cu alte vitamine, săruri minerale sau principii. Vitamina B1 Vitamina B1 (tiamina) stimulează creșterea și dezvoltarea optimă a corpului odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, stimulează pofta de…

Păpădia – remediu pentru detoxifierea ficatului

Detoxifierea reprezintă un proces extrem de important pentru menținerea sănătății organismului. Dintre remediile naturiste folosite, păpădia s-a dovedit a fi extrem de eficientă pentru curățarea ficatului și a rinichilor. Frunzele de păpădie (destul de amare, ce-i drept) sunt folosite pentru a fi fierte – pentru prepararea de ceaiuri – sau se pot consuma crude. Ele…

Organele interne au influență asupra ochilor

Suferințele ficatului și rinichilor sunt o cauză frecventă a bolilor oculare. Când ficatul și rinichii nu funcționează corespunzător, terenul, adică organismul, este slăbit, ceea ce permite agenților iritanți să atace ochii, părțile cele mai sensibile ale corpului. În ceea ce privește tratamentul, acesta trebuie să restabilească mai întâi funcțiile hepatică și renală, grăbind răspunsul imun…