Probioticele – ce sunt și ce beneficii aduc

Probioticele sunt folosite ca ingrediente active în alimente funcționale și conferă beneficii nutriționale și terapeutice. Termenul de „probiotice” derivă din limba greacă și înseamnă „pentru viață” și a fost introdus în 1960. Organizația Mondială a Sănătății definește probioticele ca „microorganisme vii, care atunci când sunt administrate în cantități adecvate conferă beneficii asupra stării de sănătate…

Reconstrucția de sân – proceduri utilizate

Este evident că cea mai mare atenţie în tratamentul cancerului de sân va fi acordată tratamentului însuşi al cancerului, eradicarea sa captând toată atenţia. Totuşi, în funcţie de stadiul tumorii, după o consultare a chirurgului oncolog cu chirurgul plastician, se poate aprecia siguranţa realizării reconstrucţiei sânului în aceeaşi etapă operatorie sau transformarea reconstrucţiei într-o indicaţie…

Migdalele ţin osteoporoza la distanţă

Alimentaţia reprezintă un aliat preţios pentru menţinerea sănătăţii oaselor şi pentru combaterea osteoporozei, afecţiune care constă, în principal, în pierderea densităţii osoase. Pe lângă uleiuri, migdalele conţin şi alte numeroase substanţe extrem de benefice pentru sănătate. Dintre acestea amintim vitaminele şi mineralele, în special magneziul, care în organismul uman ajută la fixarea calciului în oase…