Cercetători de la Universitatea Victoria din Wellington, Noua Zeelandă, au coroborat și analizat trei mari studii internaționale, realizate pentru a măsura indicele de fericire și bunăstare generală a populației în ultimii 40 de ani.
În total, au fost procesate informații din 63 de țări și peste 420.000 de interviuri pentru a ajunge la concluzia că libertatea și independența personală sunt mult mai importante pentru om decât banii.
Ei au ajuns la concluzia că în prima fază banii aduc fericirea, însemnând acoperirea nevoilor de bază precum hrana, locuința și sănătatea, dar după un anumit punct influența lor asupra fericirii unei persoane scade și își pierde importanța.
Până aici pare logic, motiv pentru care Ronald Fischer și Diana Boer, autorii studiului, conchid că factorii care contează cel mai mult pentru fericirea unei persoane sunt autonomia (capacitatea de a face lucrurile fără a depinde de nimeni, atât fizică, dar și psihică) și individualismul (libertatea de a decide).
„În societățile mai tradiționale și colective, un mai mare individualism poate duce la anxietate și la mai puțină fericire.
Dar în țările europene mai individualiste, o mai mare autonomie duce la fericire”, conchide studiul.
Citește și Femeile vor salva economia mondială!
Potrivit lui Emanuel Rechter, psiholog la Universitatea Andrés Bello, libertatea personală implică „marcarea anumitor distanțe pentru a putea lua singuri decizii”.
„Problema apare când banii ne transformă în sclavi pentru a atinge țelurile marcate de societate, prin urmare oricât de mulți bani au strâns, într-un moment al vieții lor, oamenii nu vor fi fericiți”, explică el.
Pentru a realiza studiul publicat de revista „Journal of Personality and Social Psychology”, cercetătorii universității neo-zeelandeze au analizat o serie de indicatori ai bunăstării cotidiene, precum stresul, anxietatea și sănătatea mentală, pornind de la următoarea întrebare:
„Ce este mai important pentru a atinge fericirea, să ai bani pentru a o obține, sau posibilitatea de a lua propriile decizii în viață?”
Prin urmare, au realizat trei chestionare diferite: au analizat simptomele stresului, au măsurat gradul de anxietate în momentele critice și au măsurat starea de spirit în funcție de testul Maslach Burnout Inventory (MIB), care evaluează gradul de realizare personală.
Potrivit lor, acolo unde există fericire există și un mai mare individualism.
Cu alte cuvinte: banii oferă autonomia care este cea care ne garantează fericirea.
Când nu ne mai putem controla viața (între altele, din cauza că suntem legați de bani) ne pierdem capacitatea de a atinge fericirea.
Capacitatea de a fi fericiți fără a depinde exclusiv de bani este un lucru consemnat de toate sondajele.
Cei care se declară fericiți spun că au relații bune cu familia, cu prietenii și colegii de muncă; sunt generoși și îi ajută pe ceilalți; își arată afecțiunea prin săruturi și îmbrățițări; cunosc oameni noi, primesc musafiri acasă și se bucură de hobbie-urile lor.