Din antichitate oamenii şi-au dorit perfecţiunea, pentru arta lor, pentru creaţiile lor în general, pentru ei înşişi. Această tendinţă ne face să căutăm figura şi corpul imaginat şi să ne opunem trecerii timpului. Frumuseţea este echilibrul între spirit, emoţii şi aspect.
De aici porneşte şi dorinţa de schimbare a noastră şi starea de bine după ce aceasta a fost realizată. Aşa se explică de ce întâlnirea cu un chirurg estetician poate schimba uneori cursul unei vieţi, nu în sens absolutist, ci aducând un plus de dorinţă şi forţă în modul de a o aborda.
Iată câteva dintre intervenţiile de chirurgie estetică în atingerea acestui deziderat al frumuseţii:
Mărirea buzelor
Volumul şi forma bine definită a buzelor dau impresia de sănătate şi vigoare, accentuând frumuseţea şi senzualitatea. Cu trecerea timpului, buzele îşi pierd volumul, dar şi forma, devenind plate şi subţiri, accentuându-se ridurile periorale, dar şi cele de la comisuri, subliniind senzaţia de îmbătrânire.
Procedura este indicată atunci când estetica feţei impune restaurarea unor elemente de proporţionalitate a buzelor (formă şi mărime, volum), cât şi menţinerea unor rapoarte la nivelul segmentului inferior al feţei. Orice modificare excesivă va putea conduce la un aspect neplăcut al feţei.
Mărirea de sân
Intervenţia se adresează femeilor cu hipoplazie mamară – femei cu sâni mici sau asimetrici, celor cu ptoză sau atrofie mamară şi în cazul unor conformaţii particulare a sânului.
Cea mai folosită metodă de mărire a sânului este implantul, caz în care incizia poate fi submamară, axilară sau periareolară. Mult mai costisitoare este mărirea sânilor prin injectarea unei substanţe (acid hialuronic) metodă care, în plus, are şi predictibilitate redusă, deoarece nu se pot şti cu exactitate dimensiunile la care vor ajunge în final sânii. Mai nou, tot la costuri foarte mari, se folosesc pentru mărirea sânilor şi celulele stem.
Liftingul pleoapelor
Procesul de îmbătranire, manifestat prin scăderea elasticităţii pielii şi modificări ale grăsimii periorbitale, împreună cu acţiunea radiaţiei solare conduc la exces de piele şi grăsime, care determină scăderea câmpului vizual prin ptoza pleoapei superioare peste fanta palpebrală, apariţia de riduri şi pungi în special la nivelul pleoapei inferioare şi conferă fizionomiei un aspect obosit. În exteriorul cantusului extern, ca urmare a acţiunii muşchiului orbicular al pleoapei, se formează riduri orizontale cu aspect centrifug numite şi riduri în „labă de gâscă”.
Liposucţia
Liposucţia este una din cele mai populare proceduri estetice şi poate fi practicată doar de chirurgi esteticieni experimentaţi. Aprecierea utilităţii şi rezultatelor posibile ale liposucţiei se va face în cadrul consultului preoperator. Liposucţia este o metodă corectivă a aspectelor inestetice determinate de surplusul de ţesut adipos, dar nu este un tratament pentru obezitate generalizată.
Abdomenoplastia
Indicaţiile abdomenoplastiei sunt reprezentate de excesul de piele flască, la nivel abdominal, un abdomen care protruzionează şi este disproporţionat cu restul corpului, musculatură abdominală flască datorită sarcinilor multiple sau a vârstei înaintate, exces de grăsimi concentrate sub pielea abdomenului. Tehnica de abdomenoplastie poate fi precedată de liposucţie a abdomenului în cazul unor depozite adipoase importante.
Utilizarea acestor metode sau asocierea diverselor procedee este decisă de către chirurgul estetician împreună cu pacientul, pentru atingerea scopului propus. Cunoaşterea exactă a efectelor, a condiţiilor de aplicare şi a modalităţilor de menţinere a rezultatelor este necesară deoarece efectul acestor proceduri este pus în valoare de masajul local, de aplicaţii de creme hidratante, de conduite locale şi generale ce vor fi precizate în mod particular de către chirurgul estetician.
Articol scris de dr. Lucian Popa, medic primar chirurgie plastică, reconstructivă și estetică
0745.634.684
lucpopa@yahoo.com
Citește și Legumele anti-age – tinere toată viața