Într-un studiu canadian s-a încercat pentru prima oară evaluarea întineririi de care beneficiază pacienţii după o operaţie estetică.
Studenţi la medicină au fost invitaţi să ghicească vârsta a 54 de femei şi 6 bărbaţi în fotografii făcute înainte şi după intervenţiile de chirurgie estetică.
Pacienţii făcuseră liftinguri ale feţei, intervenţii la pleoape, la gât şi frunte.
Înainte de operaţii, ei au fost consideraţi în medie cu 1,7 ani mai tineri şi, după operaţiile de chirurgie estetică, cu 8,9 ani.
„Este bine să avem o măsură obiectivă”, arată autorul studiului, Nitin Chauhan în Time. „Nu se fac minuni.
Vin însă pacienţi de 60 de ani care vor să arate de 40”, adaugă el. Studiul demonstrează că, cu cât pacienţii fac mai multe operaţii, cu atât par mai tineri.
Rezultatele depind însă de talentul chirurgului.
În cadrul cercetării, toţi cei 54 + 6 au fost pacienţii dr Peter Anderson (Toronto).
Citește și Combaterea retenţiei de apă în organism