LOADING

Scrie...

Peelinguri chimice

Share

Probabil ca multe dintre voi s-au gandit macar o data daca e cazul sau nu sa apeleze la un peeling chimic. Iata ca acest articol vine in intampinarea voastra, incercand sa va informeze, pe cat mai mult posibil, despre ceea ce presupune un peeling chimic.

Dar, ce este peelingul chimic?

Peelingul chimic este un procedeu ce consta in indepartarea straturilor superficiale ale pielii (o exfoliere controlata) cu ajutorul unor substante chimice, ajutand mai mult regenerarea pielii. Exista 3 feluri de peeling chimic: superficial, intermediar si profund.

Astazi vom prezenta in detalii peelingul superficial, deoarece este un peeling care se poate efectua atat in cabinetele dermatologice, cat si in cele cosmetice (de catre cosmeticieni cu experienta).

Peelingul superficial nu este dureros si nu necesita anestezie sau medicamente analgezice. Pentru rezultate optime, se efectueaza o serie de 6-8 sedinte, cu pauza de 3 saptamani intre ele.Tratamentul nu necesita timp de recuperare, deci a doua zi puteti merge linistite la serviciu. Ca si produse, se folosesc acizi alfa-hidroxi (AHA), acid salicilic, solutia Jessner si acid triclor acetic –TCA– (acesta din urma de concentratie pana in 15%).

Acidul glicolic – este un alfa-hidroxi acid (AHA), se extrage din trestia de zahar; prezinta greutate moleculara mica, deci are capacitate de penetrare mare. Stimuleaza producerea de colagen, elastina si proteoglicani. Actiune si indicatii: imbunatateste textura pielii, hidrateaza pielea, uniformizeaza culoarea pielii, reduce/elimina hiperpigmentarile, atenueaza ridurile. De asemenea, este indicat si in acneea comedogena (nu acnee activa).

Acidul lactic – este un AHA, se extrage din lapte fermentat, stimuleaza productia de fibre din derm. Este un peeling usor, utilizat inclusiv pentru tenul sensibil. Este contraindicat pentru un ten gras, cu tendinta acneica. Actiune si indicatii: ofera luminozitate instantanee pielii, imbunatateste structura pielii, cu efect marcant asupra epidermului, hidrateaza pielea, uniformizeaza culoarea pielii, atenueaza semnele datorate imbatranirii pielii.

Acidul mandelic – este un AHA, se extrage din migdale. Determina o exfoliere usoara si progresiva a pielii, stimuleaza sinteza de colagen, actioneaza superficial si, de obicei, nu cauzeaza eritem. Prezinta efect antiseptic si de depigmentare. Este sigur, cu rezultate excelente. Indicatii: hiperpigmentare, fotoimbatranire, ten gras sau cu tendinta acneica.

Acidul salicilic – este un beta-hidroxi acid (BHA); este un acid liposolubil, cu actiune keratolitica. Regleaza sebumul, este antiseptic si bacteriostatic. tine sub control Propionil bacterium acnes, stimuleaza regenerarea tesutului, stimuleaza sinteza de colagen, imbunatatind aspectul pielii imbatranite, imbunatateste structura si aspectul tenului gras. Indicatii: piele seboreica, cu porii dilatati si piele acneica. Atenueaza cicatricile post-acnee.

Peeling-urile chimice sunt contraindicate vara, iar perioada cea mai indicata este din toamna pana la inceputul primaverii.

Peeling-urile superficiale sunt foarte safe, deci in cazul in care nu indrazniti un peeling mai strong, acesta este cel mai indicat. Dupa cum ati citit in prima parte a materialului, acest peeling este usor de suportat si nu este dureros, dar trebuie respectat protocolul de tratament: intre 6 si 8 sedinte cu pauza de 3 saptamani intre sedinte.

Cred ca v-ati facut deja o idee, dragele mele, despre peeling-ul chimic superficial. Si, cum timpul trece foarte repede, dati fuguta si incepeti un astfel de tratament, pentru ca trebuie sa aratati bine, nu?

La mine in cabinet, acest serviciu este unul foarte cautat in aceasta perioada; pentru detalii sau intrebari ma puteti contacta pe mail sau mobil.

Ne vedem luna viitoare, cu alt subiect! Daca va intereseaza ceva in mod special, dati-mi de stire si cu siguranta voi scrie un articol pe tema propusa de voi sau va voi raspunde prin posta electronica. Pupici si toate cele bune!

Escape Beauty Studio

Ioana Birzan,

-beauty manager-

ioanaviva@yahoo.com

Iasi

telefon salon: 0232.214.344

Ioana Birzan-Escape Beauty Studio este marca inregistrata!

 

Tag:

Din aceeași categorie

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *