De ce este așa de importantă imaginea? Deoarece suntem mereu evaluați în funcție de felul în care arătăm. Când te simți bine, ești mai încrezătoare, ai o ținută mai dreaptă, zâmbești mai mult și chiar vorbești mai convingător.
Pune-ți în valoare pigmentația
Atât hainele tale, cât și machiajul trebuie să fie în armonie cu nuanța pielii, a părului și a ochilor.
Dacă porți culorile potrivite, oamenii te vor observa pe tine, ca persoană, nu hainele pe care le porți.
Faptul că știi care sunt culorile și stilurile care te avantajează cel mai bine te ajută să cumperi numai ținutele care ți se potrivesc.
Vei obține astfel o garderobă echilibrată, în care nu vei găsi lucruri de prisos.
Îmbunătățește-ți formele, liniile și proporțiile
Te simți mult mai confortabil dacă porți haine care-ți echilibrează forma corpului.
Să-ți cunoști forma corpului înseamnă să știi cum să-ți alegi hainele care să-ți pună în evidență liniile și să creeze un echilibru între dimensiuni și proporții.
Ținta fiecărei femei este să aibă un corp armonios, iar micile defecte pot fi foarte ușor corectate cu îmbrăcămintea potrivită.
Alege îmbrăcămintea adecvată
Este important ca hainele tale să reflecte stilul de viață, fie că acesta este business, casual și relaxat, sau formal – ori o combinație între cele trei.
Nu este suficient să ai îmbrăcămintea potrivită ocaziei, ci să te simți și confortabil în stilul hainelor tale.
Găsește-ți stilul personal
Fără îndoială că vei prefera un anumit stil pentru hainele tale, anumite magazine în care să îți faci cumpărăturile, precum și un anumit mod în care să îți accesorizezi look-ul.
Stilul personal este cel care îmbină culorile, liniile și forma îmbrăcăminteii tale.
Să ai un look trendy
Nimic nu îmbătrânește mai mult decât alegerea unor haine demodate cu 10 ani.
Mofturile în modă vin și pleacă, însă trendurile rămân pentru o perioadă mult mai lungă.
O femeie bine îmbrăcată înțelege trendurile, însă poate să folosească și obiecte după ultimul moft în modă, ca pe niște pete de culoare ale ținutei sale.
Citește și Cum să arăți cu 20 de ani mai tânără!