Vremea capricioasă din această perioadă poate afecta podoaba capilară, în special la persoanele care nu respectă o igienă corespunzătoare sau care suferă de afecțiuni precum anemia sau spasmofilia.
Există riscul ca părul să se subțieze, să se rupă foarte ușor și să cadă.
Pentru prevenirea unor asemenea situații se recomandă pieptănatul zilnic de două sau trei ori și spălatul de două ori pe săptămână.
Trebuie reduse cantitățile de alcool, de grăsimi și paste făinoase, precum și cele de cafea. Se recomandă un consum cât mai mare de citrice.
Pentru regenerarea părului se pot efectua masaje zilnice cu fierturi de coada șoricelului (50 de grame la un litru de apă), de urzici (30 de grame la un litru de apă) sau de lăptuci (40 de grame la un litru de apă).
La persoanele cu un fir gros al părului, care se rupe rar, există riscul ca acesta să devină mai sensibil, să se îngrașe mult mai ușor și chiar să-și piardă din volum.
De aceea, în momentul în care vremea este destul de schimbătoare, este necesar un tratament special, care să se aplice permanent.
Citește și 3 exerciții pentru sâni mai mari
O dată sau de două ori pe săptămână poate fi aplicată o mască de păr ce se poate prepara în casă: se amestecă două gălbenușuri crude cu 30 ml de rom și 30 ml de ulei de ricin; după ce a stat circa 15 minute într-un loc răcoros sau chiar la frigider, conținutul se aplică uniform pe toată suprafața capului.
După jumătate de oră, părul se clătește cu apă călduță și oțet, fără a fi șamponat.
Împotriva mătreții, care poate apărea mult mai ușor în această perioadă, sunt indicate masaje ușoare ale pielii capului cu ceai din frunze de castan (60 de grame la un litru de apă), frunze de stejar (30 de grame la un litru de apă) și frunze de plop (40 de grame la un litru de apă).
Urmărește și NUTRIPROF