Tom Cruise a declarat recent că nu crede în chirurgia plastică și că apelează la remedii naturale pentru a-și menține aspectul tânăr.
Potrivit revistei Now, actorul le-a spus prietenilor apropiați că tenul lui nu a arătat niciodată mai bine ca acum, grație unui tratament costisitor.
Actorul folosește o mască facială pe bază de găinaț de privighetoare pentru a-și păstra tinerețea și prospețimea tenului, informează dailymail.co.uk.
Masca facială apreciată de actor conține găinaț de privighetoare, tărâțe de orez și apă.
„Tom nu vrea să apeleze la botox sau la chirurgie, dar urmărește cu mare atenție toate aceste tratamente noi care sunt naturale.
A început recent să experimenteze o mască facială pe bază de găinaț de privighetoare, ce i-a fost recomandată de un prieten de la Hollywood, iar rezultatul a fost fantastic”, a declarat o sursă.
Potrivit unei experte newyorkeze în tratamente faciale, găinațul de privighetoare „acționează ca un exfoliant care elimină murdăria din piele și oferă tenului strălucire”.
Citește și Cea mai bună dietă pentru o talie subțire