Celulita este reprezentată de o serie de straturi de celule grase și de țesuturi fibroase care se depun sub piele. Acestea se depun pe coapse și pe mușchii fesieri, având un aspect neplăcut, „pliat”.
Specialiștii susțin că încă nu s-a descoperit cauza celulitei și că nu se întâlnește numai la supraponderali, așa cum mulți au crezut. De asemenea, chiar dacă se spune că este preponderentă la tineri, celulita este un fenomen răspândit și la persoanele în vârstă, cu o greutate normală.
În prezent există numeroase uleiuri, aparate și creme împotriva celulitei și alte numeroase tratamente. În ciuda acestui fapt, ea dispare foarte greu și, chiar dacă este înlăturată, poate reapărea foarte ușor la persoanele predispuse la celulită.
Există însă câteva metode prin care se poate încerca prevenirea celulitei.
Trebuie să se acorde o atenție deosebită alimentației, care trebuie să fie cât mai echilibrată, ferită de prea multe grăsimi. O cură de citrice (lămâi sau portocale) este întotdeauna indicată la persoanele predispuse sau care au celulită.
Organismul trebuie să fie în permanență cât mai hidratat. Este necesar să se consume, în special vara, cât mai multe lichide, precum apa minerală sau ceaiurile. Trebuie să se evite însă excesul de alcool, de cafea și de ciocolată.
Este indicat să se evite administrarea somniferelor sau a calmantelor, precum și excesul de medicamente precum simplele pastile de răceală etc.
Efectuarea unor exerciții de gimnastică, zilnic, este absolut necesară. Dau rezultate chiar și exercițiile de joc de glezne sau genuflexiuni.
Stresul este unul dintre factorii care duc la apariția celulitei și, de aceea, în special celor care lucrează în asemenea condiții li se recomandă să găsească zilnic câteva metode de relaxare (o lectură plăcută, o convorbire cu prietenii, vizionarea emisiunii preferate).
În zonele unde s-au depus grăsimile se pot aplica comprese fierbinți cu frunze de iederă (100 g la un litru de apă) sau de viță-de-vie.
Un efect benefic îl au infuziile de anghinare (10 grame frunze uscate la un litru de apă) sau mărar (10 grame rădăcină la un sfert de litru de apă).
La fel de indicate sunt și băile zilnice în apă călduță și esență de pin (15 picături la o cadă de apă). După baie și aplicarea compreselor se recomandă un masaj energic în special pe coapse, pe brațe și pe spate.
Citește și Mersul vă arată cât de repede îmbătrâniți!