Verighetele sunt seturi de câte două inele identice, făcute din același metal. Cele două verighete sunt de fapt un singur inel în momentul creării. Ele simbolizează legătura dintre soț și soție, stabilită în momentul căsătoriei. Verighetele vor fi purtate de cei doi toată viața.
Verighetele datează încă din vechiul Egipt, de aproximativ 4800 de ani. Pe vremea aceea, simbolistica inelelor făcea referire la legătura supranaturală și la dragostea celor doi.
Mai târziu, întâlnim un obicei asemănător la romani. Faptul că o fată accepta inelul de logodnă era un semn că este de acord să rămână toată viața alături de cel care i l-a oferit și că din acel moment ea nu mai este liberă.
Mai mult decât atât, acceptarea inelului avea o valoare legală în celebrarea cununiei.
Astăzi, verighetele au valoare religioasă, ele făcând parte din ceremonialul cununiei religioase, în biserică. Săvârșirea Tainei Nunții este precedată de Logodna religioasă.
Tema principală a Slujbei Logodnei este credincioșia, concretizată în schimbul de verighete între cei doi miri.
Deși există mai multe tradiții de schimbare a inelelor, în Biserica Ortodoxă Română acest lucru se întâmplă astfel: preotul pune pe degetul mirelui inelul miresei, iar pe degetul miresei – pe cel al mirelui.
Apoi nașul, luând inelul de la mireasă, îl pune la mire, pe inelarul de la mâna stângă, în timp ce nașa, luând inelul de la mire, îl pune la mireasă, tot pe inelarul de la mâna stângă. Inelul este înțeles ca semn al făgăduinței pe care Dumnezeu o face oamenilor.
Citeşte şi Este bine să ştim despre organismul nostru
Verighetele nu trebuie neapărat să fie din aur. Romanii, spre exemplu, foloseau fierul, care simboliza putere. În secolul al III-lea a fost înlocuit cu argintul și cu aurul, pentru că acestea își mențineau strălucirea în timp.
Majoritatea persoanelor poartă verigheta pe mâna stângă. Cu toate acestea, unii europeni o poartă pe mâna dreaptă, în vreme ce unele femei din țările scandinave poartă trei inele, unul de logodnă, altul pentru căsătorie și al treilea după ce devin mame.
Evreicele poartă verigheta pe degetul arătător pentru că acesta este degetul cu care urmăresc Torah-ul atunci când citesc. Puritanii refuzau să poarte verighete pentru că, în concepția lor, bijuteriile erau o dovadă de frivolitate.
Cu toate acestea, în perioada colonială, își ofereau în dar degetare de nuntă, cadou acceptat de biserică. După nuntă, tăiau vârful degetarului și creau astfel inele.
Indiferent de cultură sau de perioada istorică, oamenii au recunoscut întotdeauna importanța simbolizării uniunii lor prin inele.
Există mai multe teorii care încearcă să explice de ce verigheta este purtată cu preponderență pe inelar. Atât egiptenii cât și romanii considerau că prin acest deget trecea o venă (vena amoris) direct spre inimă.
În Anglia medievală, mirele trecea verigheta pe degetul mare, apoi pe arătător și apoi pe cel mijlociu, spunând: „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”.
Apoi punea verigheta pe următorul deget disponibil, și anume – inelarul. Această practică a fost oficializată în 1500, în „The Book of Common Prayer”.
Odată cu trecerea timpului, tradițiile se schimbă. Astăzi, nu numai femeile poartă inele-verighetă, ci și bărbații acceptă să poarte această emblemă a legăturii familiale cu soția, ca simbol al iubirii, fidelității și afecțiunii pe care le-o poartă.
Bărbații nu poartă verighete de foarte mult timp. Până la mijlocul secolului al XII-lea, numai femeile purtau verigheta, amintind probabil de perioada în care erau considerate proprietatea bărbaților.
Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, bărbații au purtat constant verighete, ca simbol al căsătoriei și al iubirii pe care o purtau soțiilor ce-i așteptau acasă.
Purtarea verighetelor este un gest romantic, care denotă afecțiune și respect și care, din fericire, a supraviețuit în epoca modernă.