Cauze, aspecte, metode revoluţionare de tratament. Din punct de vedere anatomic, pielea (organul cutanat) se defineşte astfel: înveliş membranos, conjunctivo-epitelio-grăsos, ce acoperă întreaga suprafaţă a corpului şi se continuă cu semimucoasele şi mucoasele cavităţilor naturale.
Aportul sanguin este esenţial pentru buna funcţionare a acestui ţesut, ca de altfel a tuturor ţesuturilor din organism.
Scăderea fluxului sanguin şi implicit a aportului de oxigen determină în timp apariţia unor transformări degenerative la nivelul fibrelor de conexiune, care îşi schimbă structura, îşi pierd elasticitatea şi se transformă în mini-corzi fibroase ce nu vor mai permite ţesutului gras să-şi păstreze uniformitatea.
Acesta va fi organizat sub formă de „noduli” delimitaţi de ţesut fibros; pediculii vasculari vor fi comprimaţi, iar aportul sanguin va fi scăzut şi mai mult.
Uneori, zonele de celulită sunt dureroase, fapt ce se explică prin compresiunile ce se exercită de către dispoziţia nodulară a grăsimii asupra terminaţiilor nervoase din piele.
În condiţiile lipsei de oxigen, celulele grase izolate în aceste formaţiuni nodulare vor intensifica procesele de lipogeneză, adică vor sintetiza şi mai multe grăsimi care se acumulează în interiorul adipocitelor, cu creşterea consecutivă a volumului lor.
Epurarea celulară este deficitară, produşii toxici se acumulează local, intoxicând celulele învecinate.
Vascularizaţia diminuată scade rezistenţa vasculară, scad procesele metabolice locale şi se acumulează produşi toxici metabolici.
Una dintre particularităţile de vascularizare este că venele sunt vase mai puţin elastice decât arterele. Ele sunt prevăzute cu un sistem de valvule interne care favorizează deplasarea coloanei de sânge în sens antigravitaţional.
În momentul când aceste valvule sunt afectate, circulaţia venoasă este încetinită, fapt ce se traduce clinic prin picioare grele, umflate, edematoase.
În condiţiile în care sângele stagnează (flebostază) la nivelul ţesuturilor, acesta se încarcă de substanţe toxice, celulele nu mai funcţionează într-un ambient propice, motiv pentru care se ajunge la ruperea echilibrului metabolic (celulită, flebită) sau chiar moartea acestora (ulcere, necroze).
Când sângele refluează (coloana de sânge se deplasează în direcţia inversă) în mod repetat din cauza ruperii valvulelor, se formează varice.
Iată de ce celulita şi diversele forme de celulită cauzate de insuficienţa veno-limfatică nu sunt doar aspecte inestetice, ci constituie adevărate boli care trebuie să fie diagnosticate precoce şi tratate în modul cel mai serios.
Corpul uman conţine diferite procente de ţesut gras: bărbatul – 20% din masa corporală, iar femeile 30%. Acumularea de ţesut adipos are loc cu preponderenţă la periferia corpului, la bărbaţi în zona abdominală, iar la femei pe abdomen şi coapse.
Celulita afectează în mod egal şi femeile, şi bărbaţii şi nu este direct influenţată de aceste depozite adipoase.
Creşterea volumului adipozităţii determină creşterea presiunii exercitate dinspre interior spre exterior asupra pielii şi a structurilor ei, accentuându-se aspectul de „coajă de portocală”; acesta este mecanismul primordial prin care creşterile corporale în volum favorizează celulita.
Important este şi regimul alimentar, consumul ridicat de produse de tip fast-food, dulciurile, sedentarismul; tulburările metabolice şi endocrine ce pot deriva din acestea se constituie în cauze ale obezităţii şi supraponderalităţii.
Astăzi este din ce în ce mai acceptată ideea că celulita nu reprezintă doar alterarea degenerativă a hipodermului asociată sau cauzată de staza veno-limfatică, ci este rezultatul unei serii de alterări biochimice ce încep la nivelul matricei interstiţiale şi de la structurile conjunctive.
În funcţie de fenomenele tisulare, celulita poate fi clasificată astfel:
1. Creşterea cantităţii de apă interstiţiale (celulita edematoasă)
2. Creşterea volumului celulelor adipoase prin acumularea grăsimilor în exces în hipoderm (lipocelulita hipodermică)
3. Fibroscleroza fibrelor conjunctive (celulita fibroasă)
4. Alterarea vascularizaţiei hipodermice (celulita vasculară)
5. Intoxicaţia interstitială (celulita toxică)
În funcţie de aceste aspecte, este necesară o abordare foarte serioasă pentru stabilirea corectă a diagnosticului şi alegerea metodelor corespunzătoare de tratament.
Tratamentele de ultimă generaţie şi cu rezultate optime sunt:
1. Presoterapia şi drenajul limfatic – ce acţionează prin stimularea circulaţiei venoase şi limfatice în vederea îmbunătăţirii proprietăţilor de drenaj, stimularea circulaţiei sanguine în general, având un efect benefic şi asupra oxigenării ţesuturilor.
2. Tratamentul endermologic – se realizează cu ajutorul unor aparate care acţionează pe zonele afectate prin rulare şi aspirare, masează în profunzime suprafeţele cu probleme, îmbunătăţind circulaţia sanguină.
3. Mezoterapia – metodă injectabilă, constând în injectarea în derm, la adâncime de 4-6 mm, a unor compuşi biologic activi pe bază de vitamine şi alte substanţe complexe cu acţiune specifică în functie de problemele cu care se confruntă pielea.
Ordinea şi asocierea terapiilor se face în funcţie de diagnostic.
Dr. Hăbăsescu Ina
insansrl@yahoo.com
Citește și 70% dintre femei suferă de această boală!
