Viitoarele mămici care speră că vor scăpa de stomatolog măcar pe perioada sarcinii vor primi o veste proastă: modificăriile hormonale fac dinții și gingiile mai sensibile față de bacterii, crescând riscul unor probleme și complicații stomatologice. Așa că sunați-vă dentistul, programați-vă la un control până în a doua lună de sarcină.
Tratamentele stomatologice moderne nu sunt periculoase nici pentru gravidă, nici pentru făt, dar trebuie evitate pe cât posibil radiografiile dentare.
Dacă medicul consideră necesară o astfel de investigație, ea se poate face în siguranță, cu un aparat cât mai modern și purtând un șorț cu plumb.
Ce probleme dentare pot apărea în timpul sarcinii?
Schimbările hormonale din această perioadă pot cauza sângerări, dureri sau chiar umflarea gingiilor. Aceste fenomene dispar după naștere.
Pentru evitarea complicațiilor vă recomandăm o igienă orală atentă, folosirea aței dentare și controale stomatologice periodice (o dată la 3 luni) pentru îndepărtarea eventualelor depozite de tartu.
Gingivita
Inflamația gingiilor sau gingivita este o problemă frecventă la gravide, aproximativ jumătate dintre ele fiind afectate de această boală.
Gingiile lor devin roșii, umflate și inflamate, iar la spălarea pe dinți sau la folosirea aței dentare sângerează ușor.
Boala pareodontală
Dacă nu este tratată la timp, gingivita se transformă în boală pareodontală, o infecție gravă a gingiilor, care distruge oasele și celelalte structuri ce țin dinții în gingie.
Boala pareodontală are simptome relativ grave (inclusiv sângerări, pierderea dinților, infecții) și reprezintă o problemă în timpul sarcinii pentru că apare riscul travaliului prematur și al nașterii unui făt dismatur.
Cariile
Din cauza sângerărilor gingivale, viitoarele mămici sunt tentate să renunțe la perierea dinților și, încet, încet apar cariile. O măsea cariată poate să formeze un abces și problemele se țin lanț.
Va fi nevoie de antibiotice sau de o mică operație prin care să fie scos puroiul din gingie.
Ce e de făcut?
Igiena dentară corectă începe acasă, cu periajul dinților, de două ori pe zi (nu mai mult, pentru ca periajul excesiv face rău gingiilor) și folosirea aței dentare pentru a scoate ultimele resturi de mâncare.
Alimentația în timpul sarcinii este esențială în dezvoltarea fătului (dinții de lapte și o parte a dinților permanenți își încep formarea din lunile 3-4 intrauterin.
O nutriție sănătoasă ar trebui să includă lactate, carne, legume, fructe, cereale integrale, fiind interzis fumatul sau consumul de alcool.
Evitați alimentele care favorizează acumularea de placă și tartru (dulciuri, în special cele gumate, care rămân mai mult pe dinți, produse bogate în amidon și alimente acide).
Pentru sănătatea dinților și a gingiilor, adoptați o dietă sănătoasă, bogată în calciu, vitamina B12 și vitamina C.
Citește și Decolteurile ne fac să părem mai puțin inteligenți