Bărbații au reputație de mari infideli, însă, după câte se pare, femeile vin puternic din urmă. Conform unui studiu recent, femeile înșală mai mult, însă știu să mintă mai frumos și foarte rar sunt prinse.
Potrivit medicului David Holmes, psiholog la Universitatea Manchester Metropolitan, 20% dintre doamne și domnișoare comit infidelități, în timp ce procentul în cazul bărbaților este ceva mai mic: 15%.
„Credeți că este invers, dar secretul este că femeile știu să țină mult mai bine un secret.
Dacă ne uităm pe studiul făcut asupra paternității, vedem că între 8% și 15% dintre bărbați nu sunt tații biologici ai copiilor pe care îi cresc”, explică specialistul.
Femeile au avut toată viața aventuri, însă, în ultimele două decenii, procentul a crescut de-a dreptul dramatic.
Care să fie oare motivele? Ei bine, locurile de muncă din afara cartierului sau chiar a orașului în care locuiesc, independența financiară, telefoanele mobile, internetul, camerele de chat și așa-zisele site-uri de găsire a sufletului-pereche sunt doar câteva dintre cauze.
Conform unui sondaj de opinie, 13% dintre bărbați mărturisesc că și-au înșelat partenera, în timp ce doar 9% dintre femei recunosc acest lucru.
De vină, spune David Holmes, ar fi faptul că doamnele și domnișoarele sunt învățate să mintă din copilărie. Și, odată cu trecerea anilor, ajung experte.
Citește și Remedii pentru creșterea rapidă a părului