Masați zilnic abdomenul prin mișcări circulare ușoare, în sensul acelor de ceas sau în sens invers acestora. Aceste masaje au rol tonifiant și conferă elasticitate pielii.
Dacă vă confruntați uneori cu senzații de balonare, fiți siguri că alimentația este de vină. De aceea, renunțați timp de câteva zile la lapte sau iaurt, la legume, fructe sau apă minerală. Locul apei ar trebui să fie luat de ceai de mentă. Evitați băuturile alcoolice.
Câteva exerciții de gimnastică abdominală nu ajută atât la scăderea în greutate cât la menținerea siluetei și a unui abdomen plat.
Executarea unor asemenea exerciții câte 10-15 minute zilnic este necesară pentru tonifierea mușchilor.
Evitați pantalonii prea strâmți, care vă strâng abdomenul, chiar dacă aveți senzația că aceștia vă fac să păreți mai supli. Pantalonii prea strânși pe abdomen vă pot face rău și pot provoca chiar dureri de burtă sau de stomac.
Pentru a vă menține mereu abdomenul în formă și cât mai suplu evitați o viață sedentară și faceți cât mai multă mișcare: exerciții abdominale, jogging sau mergeți pe bicicletă.
În magazine evitați scările rulante și alegeți celelalte scări. Urcatul scărilor este un exercițiu fizic destul de eficient.