Tom Ford, designer şi regizor de film, a fost directorul creativ al casei de modă Gucci în perioada 1994-2004.
Thomas Carlyle Ford s-a născut la 27 august 1961, în Austin, Texas. Părinţii săi, Tom Ford şi Shirley Bunton, au lucrat amândoi ca agenţi imobiliari, iar el şi-a petrecut o mare parte din copilărie la ferma bunicilor din oraşul Brownwood, Texas.
A fost interesat de timpuriu de artă şi pictură. Vorbind despre predispoziţia sa, Ford spune că întotdeauna a fost foarte vizual, mereu interesat de design.
A avut două modele timpurii în modă: mama şi bunica sa. Mama sa era şic, foarte clasică, îşi aminteşte el, iar bunica paternă era elegantă într-un mod foarte texan – totul mare şi sclipitor, de la bijuterii la maşină.
Mai târziu Ford va combina aceste două stiluri în timpul în care a reinventat imaginea Gucci, la mijlocul anilor ’90.
Familia Ford s-a mutat la Santa Fe, New Mexico, unde Tom a urmat liceul.
A absolvit la vârsta de 17 ani, apoi s-a înscris la Universitatea din New York, în 1979, unde a început să studieze istoria artei. În 1980, a renunţat şi s-a mutat la Los Angeles, unde şi-a câştigat existenţa jucând în reclame de televiziune.
Câţiva ani mai târziu, s-a mutat înapoi la New York şi s-a înscris la Parsons School of Design. Ford s-a transferat apoi în campusul din Paris al Parsons.
În 1985, după absolvirea şcolii, Cathy Hardwick, designer de îmbrăcăminte sportivă, i-a oferit un loc de muncă, iar după doi ani ca asistent de proiectare al lui Hardwick, Ford realiza modele de blugi pentru Perry Ellis pe Seventh Avenue din New York. În 1990, Ford s-a mutat la Milano, devenind designer de îmbrăcăminte pentru femei la casa de modă Gucci.
A inspirat instantaneu o nouă viaţă lui Gucci. A urcat rapid în ierarhia companiei, ajungând director de design în 1992 şi la director de creaţie în 1994.
Ford a înnoit complet imaginea cunoscutei case de modă – înlocuind minimalismul de la începutul anilor ’90 cu look-uri retro actualizate.
A extins compania într-o serie de noi proiecte, inclusiv îmbrăcăminte sport pentru bărbaţi şi femei, îmbrăcăminte de seară şi mobilier pentru casă.
Sub conducerea Ford, Gucci a achiziţionat brandul francez Yves Saint Laurent, generând o creştere remarcabilă a vânzărilor companiei.
Pe parcursul deceniului (1994-2004), Ford a servit ca forţă motrice a casei Gucci, iar vânzările anuale ale companiei au crescut de la 230 milioane dolari la 3 miliarde dolari.
Citește și Femeile găsesc fericirea după 40 de ani
După ce multinaţionala franceză Pinault Printemps Redoute a cumpărat Gucci în 2004, Ford a demisionat din companie.
În 2005 a fondat propria companie de modă, Tom Ford Brand, care produce îmbrăcăminte pentru bărbaţi și femei, ochelari şi produse de frumuseţe.
În 2009, Ford a descins în industria cinematografică cu filmul său de debut, „A Single Man”, cu Colin Firth şi Julianne Moore în rolurile principale. Ford a scris în colaborare şi a regizat filmul, bazat pe un roman al lui Christopher Isherwood.
În 2016 a scris, a coprodus şi a regizat thriller-ul psihologic „Nocturnal Animals”, după un roman al lui Austin Wright. Filmul îi are în rolurile principale pe Amy Adams şi Jake Gyllenhaal şi a obţinut o nominalizare la Globul de Aur pentru Cel mai bun regizor.
Ford a primit numeroase premii pentru realizările pe care le-a avut la Gucci şi cu propriul său brand. A câştigat cinci premii Council of Fashion Designers of America, patru premii VH1 / Vogue Fashion Awards şi a fost numit designerul GQ al anului 2001.
Sursa: www.biography.com