Indiferent de tendințele modei, este recomandat ca buchetul miresei să fie realizat din flori specifice sezonului în care are loc nunta.
Este evident că un buchet din lalele nu ar fi tocmai potrivit în cazul unei nunți în luna septembrie!
Pornind de la culoarea aleasă pentru tema nunții, alegeți din toate florile de sezon în tonurile respective, pe cele care vă plac și care se încadrează în bugetul pe care îl aveți la dispoziție.
După ce ați decis culoarea și florile pe cere le veți folosi, nu mai rămâne decât să alegeți forma buchetului, iar aici puteți ține cont și de tendințele modei.
Astfel, după ani buni în care au fost preferate buchetele sferice, acum se reîntorc în tendințe și buchetele clasice, în cascadă.
Foarte elegante, acestea se potrivesc foarte bine unei rochii de prințesă.
Pentru miresele tinere, care iubesc un stil liniar, perfect, se recomandă un buchet mic, rotund.
Nu se recomandă buchetele foarte mari sau cele cu forme ciudate, cum ar fi cele cu formă de geantă, care vor distrage atenția de la rochia de mireasă, care trebuie să rămână mereu în prim plan.
Citește și Efectele radiațiilor ultraviolete asupra organismului