Berbec
Un „specialist” în iubire la o primă vedere, bărbatul Berbec se îndrăgostește imediat și nu acceptă să fie respins.
Din păcate, și pasiunea bărbatului Berbec dispare într-o clipă, transformându-se în cenușă într-o perioadă foarte scurtă de timp.
După care se îndrăgostește din nou… de mai multe ori!
Taur
Pentru bărbatul Taur, într-o relație cel mai mult contează senzualitatea și va sta alături de cea cu care se potrivește cel mai bine din acest punct de vedere.
În tinerețe, acest bărbat zboară din floare în floare, dar când decide să se așeze la casa lui, nu mai glumește.
Gemeni
Acest bărbat iubește libertatea și pare că nu îmbătrânește niciodată. Adesea se comportă de parcă ar trăi o adolescență continuă.
Esențial pentru bărbatul Gemeni este să se țină departe de pasiune și implicare emoțională.
Rac
Bărbatul Rac are o natură sensibilă și artistică. El are nevoie de dovezi de iubire și de fidelitate și caută relații stabile.
Leu
Iubirea reprezintă energia universului bărbatului Leu. În opinia sa, iubirea trebuie să fie mare, spectaculoasă și dramatică.
Bărbatul Leu este romantic și generos și este atras de femeile frumoase, elegante și rafinate.
Citește și Cum pedepsiți infidelitatea unui bărbat?
Fecioara
Timid și modest, bărbatul Fecioară este mai degrabă analitic decât sentimental, mai mult intelectual decât romantic. Nu iubește misterele și dorește să dețină mereu controlul.
Balanța
Bărbatul Balanță are simțul esteticului, al armoniei și al echilibrului. Fidelitatea nu este punctul lui forte, întrucât este foarte vulnerabil în fața femeilor și se îndrăgostește ușor.
Scorpion
Acest bărbat poate fi recunoscut ușor după privirea care ar putea hipnotiza și un șarpe.
Este condus de o sexualitate puternică și probabil că va avea multe aventuri.
Cea care îi va pătrunde în sufet va avea parte de o relație profundă și de durată.
Săgetător
Bărbatul Săgetător este un aventurier clasic, optimist și plin de viață, iubitor și în căutarea libertății. Când se îndrăgostește este romantic și idealist.
Capricorn
Bărbatul Capricorn este pragmatic și ambițios, punând mereu cariera pe primul loc.
Nu va lăsa romantismul să-i influențeze deciziile și va căuta doar relații stabile.
Vărsător
Este un bărbat sensibil, care atrage prin inteligență și simțul umorului.
Se poate îndrăgosti foarte profund, dar n-o va arăta prin acele gesturi mărunte care fac relațiile plăcute, pur și simplu pentru că nu are acel sentimentalism subtil.
Pești
Acest bărbat seduce și enervează în același timp. În sufletul său, bărbatul Pești poartă un ocean de iubire, atât cantitativ, cât și calitativ.
Nu e de mirare că faimosul Casanova s-a născut sub acest semn zodiacal.