Toată lumea ar dori să fie mai fericită, chiar și cei mai bogați, mai slabi, mai grași, mai frumoși, mai blonzi și mai surâzători. Dar nimeni nu a descoperit până acum secretul fericirii. Există însă persoane care au unele sfaturi de dat pentru a obține schimbări. Chiar în mai puțin de un minut, pentru a fi mai preciși.
Psihologul britanic Richard Wiseman a scris un manual simplu și ușor de consultat, intitulat „59 Seconds: think a little, change a lot”, în care recomandă cum să redevii surâzător.
Sfaturile sunt utile pentru a înceta rapid să mai fi bosumflat pentru acele kilograme în plus pe care le ai, pentru cearta cu logodnicul, pentru discuția de lucru care a mers rău sau pentru că ai uitat portofelul pe scaunul din spate al taxiului. Wiseman a studiat timp de luni întregi rezultatele unor analize științifice înainte de a scrie manualul destinat marelui public nespecializat. Mai mult decât secretul fericirii, Wiseman a găsit recomandări practice pentru a recâștiga buna dispoziție în mai puțin de un minut.
Primul sfat, cel imediat, este acela de a zâmbi cel puțin 20 de secunde. În opinia profesorului britanic, efectul este garantat: „Un zâmbet trebuie să dureze între 15-30 de secunde și amintește-ți să zâmbești cu regularitate”, scrie autorul cărții.
Unul dintre experimentele lui Wiseman a avut ca protagoniste 240 de portofele pentru acte. Le-a împărțit în două grupe: în primul a introdus fotografii cu nou-născuți și copii surâzători, simpatici și fericiți. Apoi le-a „pierdut”. După câteva săptămâni, 52 % dintre portofele au fost restituite. 32 % dintre cele regăsite aveau fotografiile copiilor în interior. Potrivit cercetătorului, „oamenii nu pot evita ca creierul lor să nu răspundă la fotografiile nou-născuților”.
Unul dintre sfaturile cărții este acela de a nu cumpăra bunuri, ci de a investi în experiență: să mergi la un concert, să încerci să faci bungee jumping, să încerci anumite restaurante și localuri insolite.
Citește și Numărul caloriilor consumate depinde de vecini!
Există apoi cei nemulțumiți pentru că ar dori să mănânce mai puțin sau să bea mai puțin. Potrivit studiilor efectuate de Cornell University din SUA, dacă unor persoane li se cere să umple un pahar cu whisky, cei care au un pahar scurt și lat îl umplu mai mult decât cei care au un pahar înalt și îngust. Atunci, dacă doriți să beți mai puțin și să încetați să vă simțiți vinovați pentru acea picătură în plus pe care o beți, folosiți pahare diferite. Dacă vreți să mâncați mai puțin, plasați o oglindă în bucătărie. Veți deschide de mai puține ori frigiderul.
Există multe alte sfaturi în carte, toate legate de mici gesturi ale vieții cotidiene: dacă vrei să placi nu-i face un serviciu celuilalt, fă să ți se facă un serviciu; dacă vrei să te simți încrezător în cursul unei discuții de muncă, începe prin a vorbi de o slăbiciune de-a ta; dacă ai nevoie de o schimbare oferă-ți un nou hobby, începe un nou proiect, învață o nouă artă, întâlnește persoane noi; pentru a te determina să atingi un obiectiv, vorbește despre acesta cu prietenii tăi, cu colegii, cu familia ta, făcându-l astfel concret; sau așează-te în mijlocul unei săli pline de oameni atunci când participi la o întâlnire foarte importantă.