Fericirea pe termen lung în căsnicie ar putea depinde de predispozițiile genetice ale celor doi parteneri.
Un studiu realizat de Universitatea Yale sugerează că fericirea maritală ar putea fi influențată de o variație genetică care afectează oxitocina, așa-numitul „hormon al dragostei”.
„Acest studiu arată că modul în care ne simțim în relațiile noastre cele mai apropiate este influențat de mai mult decât de experiențele comune cu partenerii noștri de-a lungul timpului”, a spus autorul principal al studiului Joan Monin, profesor la Yale School of Public Health.
„În căsătorie, oamenii sunt de asemenea influențați de predispozițiile lor genetice și ale partenerului lor”, a spus ea într-un comunicat publicat de Yale.
La studiu au participat 178 de cupluri căsătorite, cu vârste cuprinse între 37 și 90 de ani.
Participanții au fost întrebați despre sentimentele lor privind siguranța și satisfacția în căsnicie, fiecare furnizând un eșantion de salivă pentru testare genetică.
Atunci când cel puțin un partener a avut o variație genetică, cunoscută sub numele de genotipul GG, a receptorului de oxitocină, cuplul a avut o satisfacție și sentimente de siguranță mai mari în căsnicie, spre deosebire de cuplurile cu genotipuri diferite, au descoperit cercetătorii.
Studiile anterioare au făcut legătura între varianta receptorului de oxitocină, OXTR rs53576, cu trăsături de personalitate precum stabilitatea emoțională, empatia și sociabilitatea.
Acest studiu este considerat a fi primul care examinează rolul său în satisfacția maritală.
Cercetătorii de la Yale au constatat, de asemenea, că persoanele cu genotipul GG sunt mai puțin susceptibile să prezinte un atașament anxios în căsătorie.
Atașamentul anxios – un tip de insecuritate în relații provocat de experiențele din trecut cu rudele apropiate și cu partenerii – este asociat cu o valoare scăzută a stimei de sine, o sensibilitate ridicată la respingere și un comportament de căutare a aprobării, a explicat Monin.
Împreună, genotipurile GG ale unui cuplu reprezintă aproximativ 4% din variația satisfacției conjugale, potrivit autorilor studiului.
Deși este un procent mic, impactul poate fi semnificativ, au remarcat ei.
Constatările ar putea conduce la cercetări suplimentare cu privire la modul în care genotipurile cuplurilor interacționează pentru a afecta relațiile în timp.
Citește și Ridichea neagră și pietrele de la fiere
