Cercetătorii au descoperit că la originea adversității noastre față de sunetele ascuțite, precum cel al cretei când scriem pe tablă, este amygdala, o zonă a creierului în care se află centrul nervos asociat fricii și emoțiilor.
S-a descoperit că tendința noastră de a tresări când auzim sunetul rezultat în urma zgârierii unei suprafețe, acesta având aceeași frecvență ca și țipetele sau plânsetele copiilor, poate fi generată de un vechi instinct de supraviețuire.
În timpul studiului au fost scanate creierele a 13 voluntari care au fost puși să asculte mai multe sunete și li s-a cerut apoi să le ierarhizeze în funcție de cât de mult le-a plăcut fiecare dintre ele.
Rezultatele au arătat că, cu cât sunetele erau percepute mai neplăcut, cu atât amygdala se aprindea mai mult.
Aceste sunete activează cortexul auditiv, care procesează sunetele, ceea ce face ca zgomotul să fie perceput ca fiind foarte ascuțit.
În urma acestei evaluări s-a stabilit că sunetul unui cuțit și al unei furculițe care zgârie o suprafață de sticlă este cel mai deranjant, urmat de zgomotul produs de cretă pe tablă, de cel al unei rigle pe o sticlă și de unghiile care zgârie o tablă.
Alte analize au arătat că aceste sunete ascuțite sunt cel mai ușor percepute de ureche, fiind plasate pe o frecvență la care auzul nostru este foarte sensibil și ele ar putea trimite un semnal de pericol de la amygdală către cortexul auditiv.
Citește și Prăjiturile cu care se pare că slăbești!
