A spune „te iubesc” este cel mai romantic lucru din lume? Poate, dar pentru bărbați nu e chiar așa. În primul rând, în ciuda faptului că femeile sunt mai romantice, cuvintele „te iubesc” ies mult mai ușor din gura bărbaților.
În medie, un bărbat rostește aceste cuvinte cu 6 săptămâni înaintea partenerei de viață.
Și nu pentru că ar încerca aceste sentiment, ci pentru a obține diverse „favoruri” de la iubită, atât în pat, cât și în afara lui.
Acest fapt a fost demonstrat de un studiu publicat în „Journal of Personality and Social Psychology”.
În plus, se pare că bărbații își declară iubirea și pentru a se asigura că-și păstrează iubita alături.
Astfel, chiar dacă bărbații pot fi mai impulsivi în modul în care își exprimă iubirea, semnificația acesteia poate fi foarte diferită de la un sex la altul.
Conform studiului, în aproximativ două treimi dintre cuplurile intervievate, bărbații și-au declarat cei dintâi iubirea.
Femeile sunt mult mai fericite când declarația de iubire vine imediat după o partidă de sex.
Pe de altă parte, bărbații își demonstrează sentimentele mult înainte de raportul fizic pentru a se asigura că obțin relația pe care și-o doresc.
Citește și Durerile de dinți sunt legate și de starea vremii