În orașul neozeelandez Wellington a fost dat un verdict în cazul decesului Natashei Harris, la 30 de ani, și care, potrivit partenerului său de viață, consuma câte opt litri de cola pe zi.
Potrivit informațiilor prezentate, o doză letală este considerată cea de circa 10 grame cofeină, în condițiile în care o ceașcă de cafea neagră conține, în funcție de concentrație, circa 80 de mg de cofeină.
În aceste condiții, un bărbat adult și sănătos poate ajunge la doza letală consumând între 10 și 31 de litri de cafea.
De altfel, efectele negative sesizabile ale cofeinei se fac simțite începând de la a zecea parte a dozei letale: tahicardie, creșterea tensiunii arteriale, aritmie, probleme cu circulația sangvină.
În afară de aceasta, potrivit Der Spiegel, într-un anumit moment organismul încearcă să scape în mod firesc de „otravă”, adică să o expulzeze cu ajutorul vărsăturilor.
Cu toate acestea, decese din cauza surplusului de cofeina au loc în mod regulat, chiar dacă destul de rar.
În principal, acest lucru se întâmplă cu oameni care suferă de boli cronice și care, de multe ori, ignoră acest lucru.
Însă, în ultimii ani, cele mai multe cazuri de intoxicare cu cofeină, care au necesitat intervenție medicală sau s-au soldat cu deces, au avut loc nu din cauza băuturilor care conțin cofeină, ci din cauza administrării de cofeină concentrată.
Astfel, în vara lui 2010, un britanic de 23 de ani a murit pentru că, aflat în stare de ebrietate în timpul unei petreceri, a luat două lingurițe de pulbere de cofeină și le-a înghițit împreună cu o băutură energizantă.
De asemenea, în noiembrie 2006, un elev de 19 ani din SUA a murit pentru că și-a administrat 2-3 grame de cofeină pură sub formă de tablete tonifiante.
În cazul băuturilor obișnuite care conțin cofeină, sănătatea este afectată de consumul exagerat administrat regulat.
Probabil, acest lucru s-a întâmplat în cazul Natashei Harris. Partenerul ei a declarat că aceasta consuma câte opt litri de coca-cola pe zi și era dependentă de această băutură.
Expertiza juridică nu a exclus ca acest lucru, împreună cu modul de viață nesănătos, care presupunea inclusiv fumatul a circa 30 de țigări pe zi și alimentația dezechilibrată, a provocat o lipsă de potasiu în sânge, ceea ce constituie un efect colateral al consumului exagerat de cofeină.
Totuși, după cum adaugă în final Der Spiegel, la lipsa de potasiu în sânge ar putea duce și consumul a 8-10 litri de apă pe zi.
Citește și Echinacea previne virozele respiratorii