Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii australienii, scăderea libidoului bărbaților este determinată de deteriorarea stării de sănătate, și nu de înaintarea în vârstă.
Vechile teorii științifice sugerau că, pe măsură ce bărbații îmbătrânesc, nivelul de testosteron din organism se reduce, conducând la scăderea libidoului, fapt care afectează apoi starea de sănătate generală.
Însă, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Universitatea din Sydney, Australia, nivelul de testosteron nu scade decât în urma unei deteriorări a sănătății generale.
La studiu au participat 325 de bărbați cu vârste peste 40 de ani, cărora li s-a analizat nivelul de testosteron din organism pe parcursul a trei luni.
Bărbații care aveau o stare a sănătății bună nu au prezentat o scădere a nivelului de testosteron.
Acest lucru a fost înregistrat, în schimb, în cazul bărbaților obezi sau cu probleme cardiace, a declarat coordonatorul studiului, David Handelsman, care a adăugat că rezultatele analizei au constituit o surpriză.
Un alt studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Chicago (SUA), a stabilit că lipsa de somn are un efect semnificativ asupra libidoului masculin.
Bărbații care dorm mai puțin de cinci ore pe noapte, în perioade care depășesc o săptămână, prezintă o scădere a nivelului de testosteron din organism cu 10 – 15%, comparativ cu cei care se odihnesc atât cât trebuie.
Citește și Uleiul de soia previne crizele cardiace