De ce avem impresia că timpul trece uneori atât de repede și, alteori, că trece prea încet? Psihiatri, psihologi, filozofi, experți în biologie moleculară s-au adunat la Universitatea din Rennes la un colocviu care s-a ocupat de „un element de studiu destul de greu de sesizat: percepția timpului”.
Prima mențiune este că timpul nu trece cu aceeași viteză pentru toți. Este cazul, de exemplu, al pacienților depresivi, schizofrenici sau autiști, dar fenomenul este și în funcție de vârstă și ritmurile biologice diferite.
Psihiatrul Sylvie Tordjman explică: „Pentru că persoanele în vârstă au frecvența cardiacă încetinită, ele au impresia că ceea ce le înconjoară merge foarte repede, în timp ce copiii, care au frecvența cardiacă accelerată, au impresia că totul trece prea încet”.
În orice caz, pe măsura trecerii anilor, timpul pare că se scurge mai rapid.
În afară de ritmul cardiac, mai există și circumstanțele. Dr. Dina Joubrel, psihiatru, spune: „în cazul unui traumatism, timpul pare că stă pe loc, devine atemporal, nu avansează.
Timpul melancolicului este etern, nu se sfârșește, existând riscul de a trece la fapte – sinucidere – pentru a-l opri.
Dimpotrivă, timpul neliniștii se reduce, devine prea scurt, este un timp al imediatului”.
În realitate, „totul se petrece ca și cum am avea în creier un generator de impulsuri”, arată profesorul John Wearden, psiholog britanic.
„Aceste impulsuri sunt stocate într-un acumulator și acolo se află percepția brută a timpului. Când nu este prea plin, se spune că timpul trece încet”.
Emoțiile ar putea accelera debitul generatorului de impulsuri al ceasului intern, de unde senzația că timpul se scurge mai repede.
Și atenția joacă un rol. „Atenția acordată unui eveniment se corelează cu percepția subiectivă a duratei sale”, mai spune Tordjman.
Toți participanții la colocviu au fost de acord că această arie de cercetare este cu adevărat fascinantă.
Citește și Cine înșală mai mult: femeile sau bărbații?
