Dincolo de vârsta de 30 de ani, „tranzițiile conjugale” afectează luarea în greutate, însă diferit în funcție de sex.
Este constatarea unui studiu desfășurat de cercetători de la Ohio State University, care au prezentat rezultatele la un congres al Asociației americane de sociologie.
Ei au folosit date despre circa 10.000 de persoane, bărbați și femei care aveau în 1979 vârste cuprinse între 14 și 22 de ani.
Din doi în doi ani, participanții au răspuns la un chestionar cu privire la evoluția indicelui de masă corporală (IMC) și schimbările din viața lor sentimentală.
Potrivit profesorului Qian, coordonatorul studiului, a rezultat că, peste 30 de ani, bărbații sunt predispuși la îngrășare după divorț, în timp ce femeile iau în greutate după căsătorie.
Atunci când această „schimbare socială” are loc în jurul vârstei de 20 de ani, impactul asupra greutății este aproape nul.
Statistica are însă unele lipsuri. Este vorba de date globale, care implică importante diferențe de la un individ la altul.
Dacă oamenii iau în greutate, este vorba în general de câteva kilograme. În final, situația statistică nu are deocamdată o explicație foarte clară.