Un nou studiu afirmă că femeile sunt programate pentru a fi rele unele cu altele.
Studiul, realizat de psihologi de la două universități din Canada, a analizat maniera în care grupurile de femei heterosexuale reacționează la vederea altor femei, fie la fel de conservatoare, fie la fel de sexy.
46 de femei cu vârste între 19 și 23 de ani au fost studiate. Ele au dat verdicte la fel și au dat dovadă de răutate în aceeași măsură în momentul în care au văzut o femeie îmbrăcată sexy, cu fustă scurtă, cizme înalte și cu decolteu adânc.
Femeile care erau îmbrăcate ceva mai clasic, cu un simplu tricou de exemplu, au fost judecate însă ceva mai puțin sever.
Tracy Vaillancourt, autoarea acestui studiu, consideră că există un fel de scară pentru a măsura răutatea femeilor.
Femeile care văd alte femei îmbrăcate într-o manieră sexy rostesc fraze de genul: „Oh, este îmbrăcată așa pentru că vrea să întrețină relații sexuale cu șeful” sau „Sânii ei sunt pe punctul de a exploda”. Cele mai multe femei le judecată pe celelalte după ce le scanează din cap până în picioare.
În opinia specialiștilor, acest tip de comportament este dat de evoluție. „Femeile care se arată disponibile sexual compromit poziția de putere a grupului. Este, deci, în interesul grupului să le pedepsească pe cele care încalcă această convenție tacită”, spun cercetătorii.
Cu alte cuvinte, femeile îmbrăcate sexy nu fac altceva decât să încalce convențiile sociale ale grupului. În consecință, cei care fac parte din grup se simt amenințați.
Autorii studiului au concluzionat că „femeile dau dovadă de intoleranță atunci când alte femei sunt atractive pentru colegii lor. Așadar, femeile sunt cele care pune bariere în calea sexualității altor femei”!