Gustările frecvente constând din prăjituri și biscuiți cresc riscul de cancer uterin, avertizează oamenii de știință de la Institutul Karolinska din Suedia.
Astfel, în cazul femeilor care se răsfață cu astfel de produse de două-trei ori pe săptămână, riscul de a face cancer uterin este cu 33% mai mare, iar la o frecvență ce depășește trei ori pe săptămână riscul crește la 42%, potrivit The Daily Mail.
Pentru a identifica o relație între alimentele dulci și cancerul de uter, cercetătorii au studiat datele a mii de femei, care au fost chestionate cu privire la regimul lor alimentar, stilul de viață, greutate și starea generală de sănătate.
După scurgerea unui deceniu, femeile care au supraviețuit au fost supuse unui nou chestionar despre dietă.
Din cele 61.226 de femei care au participat la studiu, la 729 s-a constatat cancer. S-a dovedit că marmelada, ciocolata și dulceața nu au avut niciun rol în dezvoltarea cancerului, ceea ce nu se poate spune despre prăjituri și alte făinoase dulci.
Între altele, în cazul femeilor care au consumat mai mult de 35 de grame de zahăr (aproximativ 7 lingurițe) pe zi, riscul de cancer a fost cu 36% mai mare.
Este posibil – explică experții – ca zahărul să declanșeze eliberarea insulinei, care stimulează creșterea activă a celulelor în endometru.
De asemenea, el poate ridica nivelul de estrogen, declanțănd o creștere necontrolată a celulelor, iar aceasta este caracteristica principală a cancerului.
Riscul crește odată cu vârsta, cu luarea în greutate și în cazurile în care mama a suferit de o afecțiune similară.
Nașterea unui copil reduce, în schimb, riscul de cancer uterin.
Citește și Consumul zilnic de carne roșie crește riscul de mortalitate