LOADING

Scrie...

Remediile naturiste din China prezinta potential toxic

Share

Analiza ADN efectuata pe esantioane ale unor remedii traditionale chinezesti a dezvaluit substante potential toxice, alergeni si chiar urme de animale pe cale de disparitie, potrivit unui studiu australian.

Medicina traditionala chinezeasca are o lunga istorie culturala, dar astazi utilizatorii sai trebuie sa fie constienti de problemele legale si de sanatate care ar putea exista, inainte de a o adopta”, subliniaza dr.Michael Bunce, de la Universitatea Murdoch din Australia, principalul autor al acestui studiu.

Au fost studiate 15 esantioane de substante medicinale traditionale chinezesti confiscate de vamesii australieni sub forma de pudra, comprimate, geluri, fulgi si preparate pentru infuzii. „In total, am gasit 68 de familii de plante diferite in aceste tratamente, care sunt amestecuri complexe”, precizeaza dr.Bunce, ale carui cercetari sunt publicate in revista stiintifica americana PLoS Genetics.

Unele preparate contineau plante din genurile Ephedra si Asarum. Aceste plante contin substante chimice care pot fi toxice daca sunt prost dozate. Or, adauga cercetatorul, nicio concentratie nu figura pe etichete. „Am detectat, de asemenea, urme de animale a caror comercializare este supusa unor restrictii deoarece sunt clasate ca specii vulnerabile, pe cale de disparitie sau grav amenintate, intre care ursul negru asiatic si antilopa saiga”, spune autorul studiului.

Cercetatorul mai noteaza ca unele dintre aceste produse aveau etichete inselatoare. Unul dintre ele, prezentat ca fiind realizat in proportie de 100% pe baza de ingrediente provenite de la antilopa saiga, continea mari cantitati de capra si oaie.

Inainte de punerea la punct a tehnicilor de secventiere a ADN-ului, era foarte greu sa se determine originile biologice ale ingredientelor continute in produsele de medicina traditionala chineza, subliniaza cercetatorul.

Faptul ca aceste substante sunt transformate in geluri si pudra ingreuneaza foarte mult identificarea lor, explica Michael Bunce, dar aceste procese de transformare nu altereaza semnatura genetica a substantelor in cauza.

„Secventierea ADN-ului va permite sa se procedeze la un audit genetic al acestor produse medicinale care ar trebui sa amelioreze in mod net reglementarea si controlul complementelor alimentare si medicinei alternative”, considera Dr.Bunce.

Veche de peste 3.000 de ani, farmacopeea chineza numara mii de substante, dintre care 300 sunt utilizate in mod curent.

 

Tag:

Din aceeași categorie

Lăsați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *