Au existat dintotdeauna experți în arta înșelatului. S-a crezut mereu că instalatorul este un latin lover expert și că acesta are la dispoziție o femeie în fiecare casă care îl așteaptă cu o țeavă spartă. Nu e chiar așa!
Infidel prin excelență este medicul, urmat de colaboratorii săi, asistenți medicali și infirmieri. În mediul medical s-a evidențiat un procent de 20% de trădători, cel mai înalt nivel obținut într-un sondaj realizat de site-ul italian incontri-extraconiugali.com.
Să vedem ce mai arată clasamentul!
Pe locul al doilea figurează antreprenorii și liberi profesioniștii, aceștia reprezentând 18% din amanții extraconjugali.
Faimosul instalator este pe un loc situat la coada clasamentului, alături de zidari și de frizeri.
Sondajul a arătat că fascinația instalatorului este în scădere, fiind prezentă doar în mentalitatea doamnelor trecute de prima tinerețe.
Bărbatul potent din punct de vedere fizic atrage femeile care au nevoie să se simtă încă atrăgătoare, înainte de a fi privite ca soții sau mame.
După instalatori urmează, în clasament, vânzătorii, portarii și grădinarii.
Concluzia studiului este una simplă: nu e nevoie ca un bărbat să fie marinar pentru a avea câte o iubită în fiecare port!
Citește și Mierea cu scorţişoară, remediu pentru stomac