Ameţelile sunt senzaţia de tulburare a stabilităţii, în care pacientului i se pare că tot ceea ce îl înconjoară se învarte. În cazul unei ameţeli puternice, omul îşi poate pierde echilibrul.
Acest fenomen se observă de foarte multe ori la persoane sănătoase – în cazul unei schimbări bruşte a poziţiei corpului, în cazul unor rotiri, în timpul datului în leagăn sau în cazul în care se află la înălţime mare. În acest caz, sensibilitatea faţă de ameţeală este diferită.
Foarte indicată pentru a scăpa de ameţeli este tinctura de trifoi sălbatic: două linguri cu vârf de trifoi (50 g) se pun într-o jumătate de litru de alcool, se lasă la macerat 10 zile, apoi se ia câte o linguriţă înainte de masă, timp de 3 luni, cu pauze de câte 10 zile la fiecare lună. Este un mijloc terapeutic foarte util în cazul durerilor de cap şi ameţelilor. În acelaşi scop se mai pot folosi, intern, frunzele opărite de roiniţă.
Foarte recomandat în caz de ameţeli şi dureri de cap este decoctul de gălbenele. Se foloseşte ca mijloc diuretic în cazul ameţelilor, dar şi al afecţiunilor vezicii urinare.
Ceaiul din rămurele de vâsc creşte tonusul persoanelor în vârstă, iar la cele tinere înlătură ameţelile.
Medicina populară recomandă, de asemenea, pentru ameţeli, infuzia din rădăcini de iarbă-mare: o linguriţă de rădăcini tăiate mărunt se pune într-un pahar de apă fiartă şi răcită, se lasă la infuzat 10 minute, apoi se strecoară; se bea câte un sfert de pahar, de 4 ori/zi, înainte de masă. Această infuzie este indicată în cazurile de ameţeli, dar şi în durerile de cap.
Dacă ameţelile apar pe terenul unei activităţi intelectuale intense, trebuie să acordaţi mai multă atenţie alimentaţiei; consumaţi cât mai multe produse care conţin fosfor, pentru că această substanţă intră în componenţa creierului, iar în cazul unei activităţi intelectuale intense, cantitatea de fosfor scade. Trebuie astfel să consumaţi cât mai mult peşte, ouă (în special gălbenuşuri), brânză, ridichi, castraveţi, migdale, mazăre, nuci.
Citește și Remedii naturale contra celulitei