Aceste băuturi terapeutice se obțin prin procedeul fermentației – fenomen prin care zahărul din diferite amestecuri hidrice este transformat, cu ajutorul drojdiilor, în principal, în alcool.
Apa împreună cu alcoolul și alți produși de fermentație – îndeosebi acizii – constituie vehiculul cu ajutorul căruia principiile active din vegetale trec în noul produs farmaceutic.
Pentru obținerea a 8-10 litri de cidru medicinal se pun la fermentat, într-un vas de sticlă, ceramică, material plastic sau lemn (în volum de 15 l), timp de 2-3 săptămâni, la temperatura camerei, aproximativ 2,5-3 kg miere polifloră, 10 litri de apă călduță, în care se adaugă 2-3 kg de fructe de pădure (măceșe, afine, coacăze), frunze de hrean, urechelnița sau măcriș, flori de soc, salcâm sau ciuboțica cucului sau rizomi de pir, valeriană sau revent, toate bine tocate și strivite sau trecute prin mașina de tocat carne.
Se adaugă 1 kg de lămâi curățate de coajă și tăiate mărunt, precum și 1-2 lingurițe de drojdie de bere.
Pentru obținerea unui cidru cu gust mai plăcut, o dată cu ingredientele se pot pune la fermentat și plante aromatice: vinariță, busuioc, anason.
Dacă ingredientele vegetale sunt uscate, cantitatea lor se reduce la jumătate.
Vasul nu se umple până la gură, ci se lasă puțin gol, deoarece, în timpul fermentației, amestecul se umflă și poate da pe dinafară.
După încetarea fermentației, se trage lichidul în sticle închise ermetic și se pune, timp de 4-5 zile, pentru decantare, la adăpost de căldură, lumină și umiditate.
Se scurge apoi lichidul limpede și se păstrează după aceleași reguli ca la decantare.
Un astfel de cidru este valabil timp de 2-4 luni, la temperatura camerei. Se beau 1-2 pahare pe zi, după mese.
Citește și Zaharurile care accelerează îmbătrânirea!