Cicoarea (Cichorium intybus) este o plantă cunoscută pentru proprietăţile sale curative încă din antichitate.
Cercetările asupra acestei plante relevă proprietăţi terapeutice necunoscute anterior.
Efectele stimulente asupra digestiei pe care cicoarea le posedă sunt determinate de substanţele amare conţinute, mai ales de către lactucină şi de intibină. Sub influenţa acestor compuşi este stimulat apetitul şi are loc un bun drenaj al ficatului şi colecistului.
Se crede că în cicoare există compuşi, încă neizolaţi, cu acţiune inhibantă asupra centrului foamei sau care acţionează ca stimulatori ai centrului hipotalamic al saţietăţii.
S-a constatat că, după administrarea remediilor pe bază de cicoare, are loc o creştere de scurtă durată a poftei de mâncare, urmată apoi de o diminuare considerabilă a acesteia.
Când se fac tratamente cu preparate din cicoare se recomandă, în cazul persoanelor cu apetit exagerat, administrarea acestora între mese. Dacă se doreşte stimularea poftei de mâncare, produsele pe bază de cicoare se iau imediat înainte de masă.