Sunt necesare calcule complexe pentru a vedea dacă este rentabil din punct de vedere energetic să ne facem vânt cu evantaiul ca să ne răcorim.
Oare pe timp foarte călduros merită să ne „aerisim” cu evantaiul, știind că orice efort muscular determină creșterea cantității de căldură produse de corp?, se întreabă lefigaro.fr.
Părerile sunt împărțite în această privință, iar problema, desi simplă în aparență, nu este deloc ușor de rezolvat.
Ca și ventilatorul, producerea unui ușor curent de aer nu scade temperatura aerului, ci permite organismului să elimine mai repede căldura, lucru care-l ajută la răcorire.
Corpul uman scapă de căldură pe trei căi: prin radiere, prin schimb direct între aer și piele și prin evaporare (transpirație).
În timpul caniculei, când temperatura aerului se apropie de cele 37 de grade ale corpului uman, cea mai importantă este evaporarea.
Fie că este cald sau frig, corpul omenesc în repaus este înconjurat de un strat foarte subțire de aer, între 1 si 3 mm grosime, numit strat limită, care îndeplinește un rol izolator.
Când ne facem vânt cu evantaiul, acest strat limită este afectat, crescând astfel schimburile directe de căldură cu exteriorul și accelerând eficiența transpirației.
Citându-l pe astrofizicianul Sterl Phinney, de la California Institute of Technology, Wall Street Journal scria recent că este foarte eficient să ne facem vânt cu evantaiul pentru că acest lucru produce doar 1 watt de căldură în plus (față de cei 100 W emiși de un om în repaos) și dublează răcorirea organismului.
Site-ul american The Straight Dope afirmă însă, argumentând cu calcule matematice, că mișcarea cu evantaiul necesită o producție de 70 W din partea corpului și ocazionează, în funcție de temperatura și umiditatea exterioare, risipirea a 25 – 480 W.
Cine are dreptate atunci? Astrofizicianul american subestimează cheltuiala energetică necesară, iar site-ul o supraestimează.
Majoritatea tabelelor de referință asupra metabolismului uman arată că o ușoară mișcare de mână face organismul să producă între 10 și 20 W în plus față de cei 100 W emiși de o persoană așezată, în repaus.
În majoritatea cazurilor, utilizarea unui evantai permite organismului să se răcorească eficient. Eficiența scade totuși când temperatura depășește 37 grade C și nivelul de umiditate se apropie de 100%, situație în care transpirația oricum se evaporă greu.
Citește și Mâncare sănătoasă, la grătar – Roșii umplute