Ouăle sunt hrana cea mai ieftină şi consistentă. Ele nu pot lipsi din preparatele noastre, cu excepţia, poate, a perioadelor de post religios. Puţini ştiu însă că ouăle de găină au şi proprietăţi terapeutice extrem de importante.
Chinezii au descoperit, încă din antichitate, felul în care oul poate deveni un medicament. Ouăle pot trata cu succes congestia ochilor, diareea sau arsurile.
Desigur, mulţi dintre noi ştiu că renumitul „chaud d’oeufs” este util în calmarea durerilor provocate de laringita acută. Dar, câţi ştiu că poate înlătura senzaţiile de dureri în zona inimii (angor cardiac) la gravide?
Un singur ou proaspăt amestecat cu 2-3 linguriţe de vin de orez este reţeta simplă pentru asemenea cazuri.
Îmbunătăţirea acuităţii vizuale
Dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi acuitatea vederii, folosiţi 20 de ouă proaspete, pe care le fierbeţi bine, până devin tari. Apoi, se strivesc cu tot cu coajă şi se pun din nou la fiert, împreună cu 500 g de fasole neagră, timp de 2-3 ore, până când atât ouăle, cât şi fasolea se înmoaie bine. Se îndepărtează boabele de fasole, se scurg ouăle şi se depozitează într-un borcan curat cu capac. Se mănâncă 2-3 astfel de ouă, fără coji, în fiecare zi, până la atingerea rezultatelor dorite.
Unguent pentru psoriazis
Neurodermita şi psoriazisul pot fi tratate cu un preparat din 2 ouă foarte proaspete, care se ţin vreme de 7 zile în oţet. Apoi, se scurge oţetul şi se sparg ouăle, într-un vas steril, amestecându-se până la omogenizare. Preparatul se va păstra la rece, ferit de lumină. Se unge pielea în locurile afectate, timp de 1-2 minute, de mai multe ori pe zi.
Tratamentul nu trebuie întrerupt, deoarece este posibilă recidivarea.
Contra spasmelor gastrice
Amestecaţi bine 12 ouă, bine bătute, cu 500 g zahăr candel şi 500 g vin de orez; coaceţi amestecul într-o tigaie până se îngălbeneşte. Mâncaţi câte o lingură din acest preparat, înainte de fiecare masă, pentru a scăpa de spasmele gastrice.
Întreţinerea vocii şi înlăturarea răguşelii
Cântăreţii şi cântăreţele trebuie să mai înveţe o metodă de a-şi „unge” şi proteja gâtul înainte de un concert. Se pune la fiert, în apă rece, un ou; în momentul începerii clocotului, se extrage oul, se face o mică gaură în coajă şi se suge pe acolo numai albuşul. Aplicând acest procedeu, timp de 3-4 luni, se poate recăpăta la normal o voce alterată, se înlătură răguşeala şi inflamaţiile faringo-laringiene.
Contra arsurilor şi ulceraţiilor pielii
Un amestec din albuş crud de ou şi vin de orez poate trata arsurile şi ulceraţiile pielii. Statisticile medicale chineze actuale arată că albuşul de ou, obţinut în condiţii foarte sterile, dă rezultate excelente în vindecarea arsurilor de gradul I şi II, pe suprafeţe de 10-20 la sută din corp, perioada de tratament variind între 10 şi 31 de zile.
Leacuri pentru femei
Femeile care doresc să-şi reia menstruaţia normală după naştere pot să bea un amestec din albuşul unui ou cu 3 linguriţe de oţet de orez, zilnic, până la obţinerea rezultatului.
În spitalele chinezeşti, s-a remarcat un procentaj foarte bun de femei vindecate de cervicită şi/sau distrugerea colului uterin, prin introducerea unui tampon steril îmbibat cu albuş de ou crud chiar în col. Tratamentul se repetă timp de 3-5 zile şi nu se aplică în timpul menstruaţiei.
Prorietăţile terapeutice ale gălbenuşului
Şi gălbenuşul de ou are proprietăţi la fel de surprinzătoare. Nu numai că poate calma tusea convulsivă la copii, dacă este amestecat cu lapte cald, dar uleiul extras din el poate fi un excelent unguent pentru tratarea arsurilor de gradul I şi II, producând o senzaţie de răcorire şi nelăsând loc pentru cicatrici.
Iată şi cum se obţine uleiul din gălbenuş: se fierb 10 ouă până devin foarte tari, se extrag gălbenuşurile şi se strivesc bine. Se pune amestecul într-o tigaie bine încinsă, pe foc mare, amestecând în continuu, până se înnegreşte, moment în care se degajă extractul uleios. Se varsă tot conţinutul tigăii într-o pânză permeabilă şi se stoarce pentru a se separa uleiul.
Uleiul extras din gălbenuşul de ou este la fel de eficient şi în tratamentul ulcerului varicos.
Să mai adăugăm, aşa cum spune dl Florea, că gălbenuşul de ou fiert, consumat în cantităţi mari, zilnic, poate ajuta pe cei ce doresc să renunţe la viciul fumatului.
Utilitatea medicinală a cojilor de ou
Nu trebuie să uitam nici de coaja oului de găină, ale cărei virtuţi medicinale au fost cunoscute parţial şi de către romani.
Disconfortul gastric dispare cu un amestec din 7 g praf din coajă de ou amestecat într-un pahar cu vin de orez; remediul se ia de 2 ori/zi.
Cei cu hiperaciditate gastrică şi ulcer gastro-duodenal pot scăpa, în scurt timp, dacă beau zilnic câte un pahar de apă călduţă în care s-au dizolvat 4 g de praf fin de coajă de ou coaptă bine în cuptor.
În multe spitale din China se speculează calităţile hemostatice ale prafului din coajă de ou (bine sterilizată).
Se obţin rezultate excelente în cazul plăgilor sângerânde sau pierderilor de sânge prin vomă, tuse sau fecale. Se folosesc 6 g de praf de coajă de ou, cu puţină sare şi o fiolă de vitamina C, care se ia timp de 2 până la 7 zile.
Medicii chinezi susţin că 3 g din astfel de praf, de 3 ori/zi, poate alunga iritaţia alergică a pielii, urticaria, astmul bronşic şi mirosul neplăcut degajat de cavitatea bucală.
Citește și Sfaturi pentru un ten de invidiat